Cât a plătit până acum Fondul de Garantare a Asiguraţilor în alte falimente din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a plătit din anul 2005 până în 2014 o sumă totală de 40,8 milioane de lei în mai multe cazuri de faliment ale unor societăţi din domeniu, cele mai mari plăţi fiind făcute către clienţii Eurasig, Metropol SA şi Grupul de Asigurări Român (Grup AS).

Primele plăţi către creditorii de asigurări ai societăţiilor din domeniu care nu au mai putut să îşi achite obligaţiile au început în anul 2005, potrivit raportului pe anul 2014 al Fondului de Garantare a Asiguraţilor

Un creditor de asigurări îl reprezintă persoana asigurată (fizică sau juridică), beneficiarul poliţei sau o terţă persoană păgubită (în cazul politeţelor de răspundere civilă auto).

Cea mai mare sumă plătită de fond pentru companiile de asigurări din insolvenţă a fost de 13,76 de milioane de lei, către creditorii de asigurări ai Euroasig, urmată de către Metropol CIAR S.A. cu 13,17 milioane de lei, în vreme ce pentru  Grupul de Asigurări Român Grup AS S.A. au fost plătiţi 10,83 de milioane de lei. O sumă de 1,95 de milioane de lei a fost plătită şi pentru clienţii Delta Addendum Asigurări Generale S.A., pentru Croma S.A. au fost viraţi 1,075 de milioane de lei, în vreme ce pentru Adas Asigurare Reasigurare s-a cotizat cu 71.582 de lei.

În anul 2014, suma totală plătită ca despăgubiri s-a ridicat la 1,29 de milioane de lei în şapte dosare de daună, din care 512.501 lei pentru Metropol, 365.619 lei pentru Grup AS, o sumă de 280.573 lei a ajuns pentru despăgubirea asiguraţilor Euroasig, iar 116.546 lei la clienţii Delta Addendum. Pentru poliţele Croma s-au plătit 16.000 de lei.

142 de dosare respinse

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) mai notează că în situaţia în care nu au fost îndeplinite condiţiile legale, a dispus respingerea totală sau parţială a sumelor solicitate drept despăgubire din disponibilităţile sale, în acest sens fiind emise un număr de 142 de decizii de respingere în anul 2014.

„Motivele pentru care au fost respinse sumele solicitate din disponibilităţile F.G.A., fie în totalitate, fie parţial, au privit, în principal, următoarele aspecte: neîncadrarea în condiţiile stipulate în contractul de asigurare încheiat cu asigurătorul în faliment, suma pretinsă nu reprezintă creanţă de asigurări conform dispoziţiilor Legii nr. 503/2004, lipsa documentelor justificative ale creanţei, prescriptia dreptului material la acţiune pentru recuperarea sumelor pretinse, neîncadrarea în limitele de despăgubire stabilite prin actele normative în vigoare la data producerii evenimentului rutier“, se arată în raport.

29 de procese în justiţie

În anul 2014, pe rolul instanţelor judecătoreşti se aflau în curs de soluţionare un număr de 29 de litigii privind fondul. Dintre acestea, un număr de 15 dosare au ca obiect anularea totală sau parţială a deciziilor emise de către fond; 4 dosare au ca obiect falimentul societăţilor de asigurare; 1 dosar are dosar are ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ai asigurătorilor aflaţi în procedura de faliment.

FGA va prelua plata despăgubirilor în cazul Astra Asigurări

Fondul de Garantare a Asiguraţilor avea la finele lui 2014 disponibilităţi băneşti de 909 milioane de lei. Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat ieri că FGA are la dispoziţie un miliard de lei.

Consiliul ASF a decis ieri intrarea în faliment a companiei Astra Asigurări, despăgubirile urmând să fie plătite de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor după deschiderea procedurii judiciare. ASF estimează că Astra ar trebui să plătească 700 de milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco