ANALIZĂ Zece semnale că România este mai puţin pregătită decât în 2008 pentru o recesiune

Apropierea următoarei recesiuni în România devine o certitudine în următorii doi ani, spune Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari (AAFBR), care prezintă, într-o analiză, zece semnale care arată că ţara noastră este mai puţin pregătită acum, prin comparaţie cu situaţia din 2008.

Potrivit lui, modificările fiscale intrate în vigoare la începutul acestui an – în special taxarea excesivă a activelor bancare la cel mai ridicat nivel din lume – vor complica accesul la finanţare (băncile vor fi mult mai atente cui vor acorda un credit), presiunile inflaţioniste vor creşte costul finanţării iar continuara decelerării consumului va diminua venitul companiilor. Efectele de runda a doua vor fi şi mai dezastruoase – afectate de scăderea vânzărilor, colectarea mai lentă a creanţelor, creştere costurilor de finanţate şi complicarea accesului la credit bancar sau comercial, o serie de companii vor recurge la disponibilizări, contribuind astfel la un nou val de scădere al consumului şi veniturilor companiilor.

Dacă ne uităm pe plan extern, vedem un mix de provocări şi riscuri la un nivel foarte ridicat, precum:

• Politica monetară din SUA este restrictivă, în contextul presiunilor inflaţioniste, cee ace tempereaza ritmul de creştere economică şi întăreşte dolarul;
• Volatilitatea fără precedent în ultimul deceniu a majorităţii indicilor bursieri din lume reflectă incertitudinea investitorilor, care se poate materializa prin retrageri semnificative de capitaluri dinspre ţările emergente către zona mai sigure, ceea ce alimenteaza presiuni semnificative asupra monedelor respective şi finanţării contului curent pentru ţările cu deficit comercial;
• Războiul comercial dintre China şi America (primele doua economii ale lumii) duce la decelerarea comerţului international. Politicile populiste din ce în ce mai întâlnite ridică bariere comerciale şi cauzează alocarea ineficientă a resurselor şi investiţii ineficiente;
• Decelerarea creşterii economice din economice din China este fără precedent în ultimul deceniu, ceea ce determină noi recorduri locale la insolvenţele obligaţiunilor corporative, în contextul în care firmele sunt foarte îndatorate;
• Finalizarea programului QE (eng. Quantitative Easing) promovat de BCE (Banca Centrală Europeană) în ultimii 5 ani va determina creşterea EURIBOR şi temperarea investiţiilor şi al consumului, decelerănd astfel creşterea economică din UE. Acest aspect este foarte important deoarece va duce la scăderea comenzilor pentru exporturile realizate de companiile active în Romania, în condiţiile în care cca. 72% din relaţiile comerciale ale României sunt realizate cu ţări din UE. Referitor la programul QE, am mari rezerve cu privire la calitatea activelor finanţate cu bani ieftini (istoria ne arată că nu sunt cele mai productive). Dacă această temere se adevereşte, aceste active pot deveni toxice pentru revenirea creşterii economice solide în UE;
• UE este afectată de o serie de alte conflicte şi tensiuni geopolitice — definirea acordului Brexit, reaşezarea scenei politice din Germania, tensiunile politice din Franţa, gradul ridicat de îndatorare al unor economii importante (PIGS — Portugalia, Italia, Grecia, Spania).

Cresc riscurile apropierii următoarei recesiuni în 2019–2020, după aproape zece ani a perioadei de expansiune la nivel global. Iancu Guda

„Toate acestea cresc riscurile apropierii următoarei recesiuni în 2019–2020, după aproape zece ani a perioadei de expansiune la nivel global (maximul istoric a perioadei de creştere). În acest context, este important să înţelegem cum se prezintă România în faţa acestor presiuni şi şocuri externe”, spune Guda.

Drept urmare, Iancu Guda a analizat mediul de afaceri activ în ţara noastră din perspectiva situaţiilor financiare depuse în ultimul deceniu şi a prezentat 10 motive care indică o vulnerabilitate în creştere în contextul următoarei recesiuni.

1. Depopularea României

Din punct de vedere demografic, observăm îmbătrânirea populaţiei României, scăderea forţei de muncă disponibile din cauza emigraţiei şi ponderea ridicată a populaţiei inactive. Toate acestea duc la limitarea potenţialului de creştere economică, creşterea salariilor, alimentarea presiunilor asupra profitabilităţii companiilor (din cauza creşterii nesustenabile a salariilor), scăzând astfel competitivitatea acestora, şi falimentarea sistemului naţional de pensii care înregistrează deficite din ce în ce mai mari.

2. Subdezvoltarea reţelei de transport rutier

România stă cel mai prost din UE din perspectiva dimensiunii reţelei de autostrăzi raportate la suprafaţa ţării (înregistrăm doar 1 km de autostradă la fiecare 1.000 km pătraţi) şi nivelul populaţiei (înregistrăm doar 0,03 km de autostrăzi la fiecare 1.000 de locuitori, de şase ori sub nivelul mediu înregistrat în UE). Infrastructura subdezvoltată şi de calitate proastă reduce competitivitatea companiilor locale (prin creşterea costului de transport), scade atractivitatea României în atragerea investiţiilor străine, reduce mobilitatea resursei umane (tensionând piaţa muncii) şi creşte discrepanţele sociale dintre regiuni (polarizând societatea şi reducând pătura de mijloc).

3. Creşterea salariilor peste productivitate

Ponderea cheltuielilor companiilor cu personalul a crescut de la 8%, în anul 2007, la 14%, în anul 2017, pe fondul creşterii salariului minim pe economie după 15 majorări consecutive în ultimul deceniu. Cel mai mult au suferit companiile mici, care au înregistrat un nivel stabil al veniturilor în ultimul deceniu. Astfel, desi creşterea salariilor este un proces de ajustare necesar pentru temperarea fenomenului emigrării, întoarcerea in ţară a românilor care lucrează în străinătate şi implicarea în câmpul muncii a populaţiei inactive (aproape 4 milioane de persoane cu vârstă cuprinsă între 15–60 de ani), dozajul şi momentul sunt elemente esenţiale care pot decide sustenabilitatea acestor măsuri pe termen lung.

4. Presiuni asupra profitabilităţii companiilor

Ponderea cheltuielilor cu materia primă a crescut semnificativ, fiind compensate parţial de scăderea ponderii cheltuielilor privind mărfurile. Aceasta înseamnă faptul că mărfurile finale sunt mai ieftine, în timp ce materia primă devine din ce in ce mai scumpă, alimentând practic presiuni asupra profitabilităţii companiilor.

5. Polarizarea veniturilor şi banilor

Veniturile companiilor mici din România au scăzut în contextul creşterii veniturilor companiilor mari. Polarizarea prin concentrarea veniturilor în rândul firmelor mari reflectă diminuarea păturii de mijloc şi scăderea competitivitătii generale a mediului de afaceri activ în România. Nu doar veniturile sunt concentrate la marile companii, dar şi profiturile şi numerarul.

6. Investiţiile modeste pe termen lung

Investiţiile pe termen lung ale companiilor sunt modeste, iar competitivitatea lor a scăzut, în ultimii ani. Reticenţa companiilor de a investi pe termen lung a făcut ca producţia internă să nu ţină pasul cu creşterea accelerată a consumului. Astfel, s-a ajuns la creşterea importurilor şi adâncirea deficitului comercial, alimentând presiuni suplimentare asupra deprecierii monedei naţionale.

7. Decapitalizarea companiilor

Gradul de capitalizare al companiilor a scăzut la 25% la finalul anului 2017, comparativ cu 35% acum un deceniu, ceea ce indică implicit o creştere a îndatorării companiilor şi vulnerabilitatea acestora la fluctuaţia costului de finanţare.

8. Pierderea independenţei financiare pe termen scurt

Trezoreriile companiilor sunt foarte vulnerabile, deoarece datoriile pe termen scurt nu pot fi acoperite prin numerarul obţinut din încasarea tuturor creanţelor, vânzarea şi încasarea tuturor stocurilor şi recuperarea investiţiilor pe termen scurt.

9. Creşterea riscului sistemic

Relaţiile de afaceri s-au dezvoltat foarte mult pe încredere şi instinct. În acest context, termenul mediu de încasare a creanţelor a crescut semnificativ de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, deoarece creanţele au crescut mai accelerat decât veniturile.

10. Supradimensionarea stocurilor

Valoarea contabilă a stocurilor companiilor aproape că s-a dublat în ultimul deceniu, care nu este cauzată doar de inflaţie, ci şi de extinderea duratei de rotaţie a acestora, indicând faptul că stocurile se vând mai lent.