Profilul psihologic al candidaților din turul II. „Vom asisata la un război între un Donald Trump mioritic și Ioana d'Arc a României”
0Călin Georgescu și Elena Lasconi sunt cei doi candidați care au rămas în cursa pentru Cotroceni, iar bătălia din 8 decembrie, când are loc turul al II-lea, va fi una extrem de dură. „Avem de-a face cu doi oameni foarte deștepți, însă ca și viziune sunt total diferiți și fără nici o punte de legătură între ei”, a explicat pentru „Adevărul” psihologul Liviu Chesnoiu.
Profilul psihologic al candidaților rămași în cursă
Din punct de vedere psihologic, avem de-a face cu doi candidați total diferiți, aflați la poluri opuse, este de părere Liviu Chesnoiu: pe de-o parte, Călin Georgescu, un tip rece, calculat, meticulos, foarte deștept și, pe de altă parte, Elena Lasconi, o lady, o femeie la fel de deșteaptă, dar deschisă, caldă și extrem de activă. „Sunt indivizi total diferiți, nu există nici o punte de legătură între ei”, a explicat specialistul.
Discursul lui Călin Georgescu, este de părere psihologul Liviu Chesnoiu, pare a fi învățat mecanic, pe dinafară. „Candidatul poate fi citit și după limbajul trupului. L-am văzut într-o fotografie cum stă cu mâinile adunate, cu degetele lipite, cu corpul într-o parte, capul întors, privirea spre alegători. Încearcă, practic, să fie diferit de ceilalți candidați, să iasă din turmă, să inducă ideea că el nu este ca ei. Din păcate, există o mulțime de oameni ușor de păcălit, care cad în capcană. Motivul? Aceste metode de manipulare subliminală sunt pe cât de diabolice, pe atât de perfecte. Ele reușesc să intre în capul nostru cu insistența unui picături chinezești. Ni se repetă de atâtea ori o anumită idee în așa fel încât, la un moment dat, ajungem nici să nu mai știm a cui este. A candidatului sau a noastră?”.
Călin Georgescu, un Donald Trump mioritic
Călin Georgescu reprezintă un alter ego total al lui Donald Trump, continuă ideea și psihologul Radu Leca. „Prin felul în care vorbește, cum se îmbracă, cum se manifestă. Și nu al lui Vladimir Putin, chiar dacă există câteva asemănări est europene pe care Călin Georgescu pare că le-a împrumutat de acolo. Din punct de vedere psihoemoțional, el seamănă izbitor cu Donald Trump. A luat anumite particularități din discursul politic al acestuia aducându-le sub formă concretă în România, adăugând un plus de impact la nivel politic și social scoțând în acest fel tinerii la vot. El este președintele TikTok România, așa cum Trump este președintele TikTok al Americii”.
În ceea ce privește discursul său, mesajul cu care și-a atras de partea sa alegătorii, acesta este precum o struțo-cămilă, a avertizat psihologul Radu Leca. „El s-a inspirat din discursul lui George Simion și cel al Dianei Șoșoacă. A preluat acele mesaje, le-a cizelat, le-a împachetat frumos, le-a îmbrăcat în poleială și le-a livrat în online. Acolo unde mesajul politic cu structură naționalistă și suverană ajunge în mințile tuturor utilizatorilor”, mai consideră specialistul.
Elena Lasconi, Ioana D'Arc a României
Există în acest moment 50% șanse la Elena Lasconi să devină președintele României, mai spune psihologul Radu Leca. „Iar ea vine cu trei calități ce nu au cum să fie manipulate de nimeni. Este femeia care ar putea fi votată de toate femeile victime ale violenței în familie. Apoi, ar putea fi votată de toate femeile care au între 18 și 23 de ani ținând cont de faptul că care acasă un copil care o susține și cu care a ieșit public în media. De asemenea, ea poate fi votată de toate femeile pensionare care o aseamănă cu Ioana d'Arc. Lasconi este Ioana d'Arc a României, Călin Georgescu este un Donald Trump mioritic”, mai spune psihologul Radu Leca.