Lucian Romașcanu îl propune premier pe Marcel Ciolacu
0Deputatul Lucian Romașcanu a anunțat, luni, că îl susține pe Marcel Ciolacu pentru funcția de prim-ministru, într-o perioadă de mari provocări politice pentru România și în contextul negocierilor dintre partidele politice pentru formarea unui guvern stabil.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat marți că, în cazul în care partidul va decide să participe la guvernare, este natural ca Marcel Ciolacu să fie desemnat pentru funcția de prim-ministru. „Cred că e natural ca, dacă va exista decizia PSD de a merge la guvernare şi de a da premierul, ca domnul Ciolacu să fie nominalizarea (pentru premier - n.r.). Asta e o părere strict personală. Va fi o decizie a CPN- ului de lunea viitoare", a spus Romașcanu la sediul central al PSD.
Întrebat dacă ar putea funcționa un guvern PNL-PSD alături de USR și UDMR, așa cum a propus Elena Lasconi, Romașcanu a răspuns: „Eu vă spun principial politic: a face un guvern de un asemenea tip, de dimensiune, sau cu o asemenea componenţă ar însemna ca opoziţia să rămână integral în mâna celor din blocul, să îi spunem, suveranist, iar acest lucru nu este deloc sănătos pentru democraţie. Probabil că cineva va trebui să îşi asume dintre partidele proeuropene rolul de partid de opoziţie."
Despre posibilitatea ca PSD să rămână în opoziție, Romașcanu a subliniat: „În principiu fără PSD e foarte greu, având în vedere ponderea în Parlament, să se construiască un guvern", dar a adăugat că toate scenariile sunt pe masă în acest moment.
Referitor la ideea unei rotative între Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan în fruntea unui viitor guvern, Romașcanu a declarat că este puțin probabil, dar nu imposibil, să se întâmple acest lucru. „Nu ştiu. A fost un experiment care a funcţionat. Iarăşi vorbesc în nume personal, nu s-a discutat absolut nimic despre guvernare, dar nu pot să nu spun că un fenomen pe care lumea îl privea cu îndoială la momentul respectiv, şi anume acea rotativă, a funcţionat. Din păcate, nu a funcţionat până la capăt, pentru că am avut colegi care au considerat că o altă strategie e mai bună. Orice este posibil, dar cred că destul de puţin probabil în acest moment (rotativa Ciolacu - Bolojan - n.r.)."
Știre în curs de actualizare