Lasconi, despre Antonescu: „Nu l-aş vota niciodată pe un om care a trăit pe cârca nevestei”

0
Publicat:

Elena Lasconi a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că ar putea renunţa la candidatura la preşedinţie în favoarea lui Bolojan, dar „pentru Crin Antonescu, niciodată!”.

Elena Lasconi la o conferință. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Elena Lasconi la o conferință. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Lasconi și-a exprimat în mod repetat dezaprobarea față de Crin Antonescu, criticându-l pentru lipsa de realizări din ultimii zece ani și pentru comportamentul său din Parlament:

„Dacă mă întrebaţi de domnul Bolojan, eu consider că ar fi o opţiune mai bună decât Crin Antonescu. Eu nu l-aş vota niciodată pe un om care în ultimii zece ani nu a făcut nimic şi a trăit pe cârca nevestei. Nu aş vota niciodată un om care a fost cunoscut ca şi chiulangiul din Parlament”.

Mai mult, ea subliniază că românii ar trebui să se concentreze pe caracterul candidaților și să ia în considerare faptele lor concrete, cunoștințele în politică externă și capacitatea de a reacționa în fața unor momente cheie.

„Şi cred că acum mai mult ca oricând ar trebui ca românii să se uite la caracterul candidaţilor (...). Care sunt faptele care îi recomandă, cunoştinţele pe politică externă, înţelegerea, curajul de a reacţiona atunci când există momente din acestea cum au fost discuţia Zelenski-Trump. Aş vrea să văd cum se poziţionează faţă de Ucraina, dar pe bune, că eu am văzut numai că o dau la întors", a declarat Elena Lasconi.

Aceasta a precizat că a avut o conversație telefonică cu Marcel Ciolacu duminică şi va avea o întâlnire informală cu el joi, 6 martie.

„Dar am vorbit cu el (Marcel Ciolacu) ieri şi am stabilit că o să ne întâlnim joi, să discutăm (...) Nu ştiu exact ce vrea să discute cu mine, dacă îşi doreşte binele României, ar trebui să se gândească, poate, să strângă semnături şi pentru domnul Bolojan, că ar fi o opţiune şi asta", a transmis liderul USR.

Întrebată ce ar putea oferi Ciolacu pentru a o convinge să renunţe la candidatură, Lasconi a subliniat că depinde de negocierile care vor avea loc.

„Pe mine nu mă interesează ce am eu de câştigat, pe mine mă interesează să aibă de câştigat România şi să fim siguri că ţara asta nu o să fie condusă de descreieraţi sau de vreun reprezentant al izolaţioniştilor, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm, cu războiul din Ucraina, cu discuţiile care vin de la Casa Albă, cu tot ceea ce se întâmplă în Europa”, a adăugat preşedintele USR.

Alegeri prezidențiale 2025

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite