Turcia ar putea fi lovită de un cutremur devastator în următorii zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seismologii germani şi turci au afirmat de curând că au descoperit un loc cu o intensă activitate seismică la aproximativ 20 de kilometri de centrul istoric al oraşului Istanbul. Potenţialul cutremur este legat de falia Anatoliei de Nord care trece pe sub Marea Marmara.

„Zona pe care am identificat-o ajunge la 10 kilometri adâncime în zona faliei şi nu a dat dovadă de vreo activitate seismică de când am început să efectuăm măsurători în urmă cu patru ani“, a declarat Marco Bohnhoff, profesor ataşat la German Research Centre for Geosciences (GFZ), conform AFP. În fapt, porţiunea situată sub Marea Marmara nu a mai fost victima unui cutremur încă din 1766, cercetătorii temându-se de tensiunea acumulată în timp.

Falia Anatoliei de Nord se întinde de-a lungul a 1.500 de kilometri în nordul Turciei. Aceasta a apărut în urma coliziunii dintre Placa Anatoliană şi cea Eurasiatică. Seismologii estimează că falia se deplasează, în medie, cu 25-30 de milimetri spre Vest anual.

Oamenii de ştiinţă care au efectuat mai multe cercetări în zonă nu vin însă cu nicio predicţie referitoare la proporţiile cutremurului. Nici nu au oferit o dată aproximativă pentru când seismul ar putea surveni. Însă o estimare din 2004 sugera că există o probabilitate de 35% până 70% şanse ca în această zonă să aibă loc un cutremur de până la 7 grade pe scara Richters până în 2034.

Ultimele cutremure devastatoare din Turcia s-au produs în 1999. Atunci, cel mai puternic a ajuns la 7,4 grade pe scara Richetr în Izmit, iar al doilea ca intensitate a avut 7,1 grade în Duzce. În urma acestor seimse s-au înregistrat 20.000 de morţi şi alte câteva zeci de mii de răniţi.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite