Teologie şi robotică. Trebuie să aibă androizii conştiinţă morală?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
inteligenta artificiala

Multe dintre problemele profund teologice pot fi înţelese mult mai bine astăzi, în condiţiile creşterii reale a posibilităţii tehnice a producerii de androizi, de „roboţi umani“. Omul îl înţelege pe Dumnezeu – aşa cum a fost reprezentat de o gândire teologică multiseculară – mult mai bine când poate să o facă el însuşi pe demiurgul, când are a se pune în „pielea lui“.

O întrebare pusă recent în cadrul unui grup de lucru din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, din categoria „la ce i-am da acces androidului viitorului“, a vizat conştiinţa morală de tip uman, discriminarea dintre bine şi rău. Altfel spus – i-am permite să „mănânce din pomul cunoştinţei Binelui şi Răului“? După câteva răspunsuri palide - da-de ce nu?, a apărut cu adevărat miezul problemei în această „joacă de-a Dumnezeu“:

  • Dacă i-am da acces la conştiinţa morală, la noţiunile de bine şi de rău, şi i-am da autonomie în a le folosi, acest robot ar putea deveni nu doar egalul nostru, ci s-ar putea considera superior nouă. Orice evaluare morală înseamnă a te pune pe un plan superior obiectului judecat! Robotul moral ne-ar putea evalua moral acţiunile, ar putea decide dacă ce am făcut, facem sau avem de gând să facem – este bine sau rău… şi ar putea acţiona în consecinţă. Ne-ar putea „condamna“ moral şi „sancţiona“ exemplar.  
  • Atunci – intervine un alt student – să-i dăm conştiinţă morală dar fără nicio putere reală (răspuns care te face să te gândeşti instantaneu la reflexul „sănătos“ – se pare – al Divinităţii de a ne interzice accesul la pomul Vieţii imediat după ce primii oameni au gustat din pomul cunoştinţei Binelui şi Răului.) Să ne poată judeca moral, dar să nu poată întreprinde nimic împotriva Noastră.  
  • Dumnezeu a rămas – spune altcineva –  constant în decursul timpului, intervine periodic pentru a ne reaminti că nu e bine să-l judecăm, că este deasupra posibilităţii noastre de judecată şi că judecata în sine este un păcat. (Vezi Cartea lui Iov şi altele). De asemenea, şi alţi „creatori“ sau „superiori“ i-au interzis omului exercitarea judecăţii morale asupra lor („cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“). Ar fi o posibilitate acordarea unei conştiinţe morale roboţilor cu acest gen de interdicţii / restricţii.  
  • Da, dar – intervine o altă voce – prin accesul la judecata morală, androidului i s-ar da şi posibilitatea suferinţei morale – ceea ce ar fi, din partea noastră de creatori, imoral. Căci presupune posibilitatea autoevaluării morale a propriilor lui acţiuni, izvorul conştiinţei „încărcate“, „vinovate“ – dezavuate de Nietzsche, care o consideră principala vulnerabilitate a omului şi portiţa de intrare a acţiunii manipulatoare a „preoţilor“.[1] Am aduce androidul într-o situaţie din care umanitatea a avut nevoie de mii de ani ca să iasă – depăşirea conceptelor „de bine şi de rău“, înţelegerea mobilelor acţiunii din perspectivă psihanalitică, amorală. Odată cu instalarea unei conştiinţe morale „plantăm“ în robot şi germenele unor foarte posibile afecţiuni „psihice“ – dacă acceptăm teoria că multe dintre acestea provin dintr-un complex refulat de vinovăţie.  
  • Odată cunoştinţa binelui şi răului implantată în android, acesta poate fi „convins“ dincolo de „poruncile“ (regulile) scrise în el să acţioneze într-un fel sau altul – prezentate drept bune / favorabile / morale / utile. Şi deci poate fi folosit în alte scopuri decât cele pentru care a fost creat. Ar apărea „preoţii“, după cum s-a spus mai sus, care să manipuleze „conştiinţa morală“ a roboţilor.

Aşadar, din toate aceste motive, androidului „creat“ în cadrul grupului de lucru de la Facultatea de Automatică, nu i s-ar permite să aibă acces la conştiinţa morală. Ar fi suficiente „regulile“ (poruncile) scrise de programatorii lui. Un asemenea android – ar trebui să se numească – android edenic, spre deosebire de confratele lui „teoretic“ – să-l numim androidul căzut / conştient / luciferic.


[1] Cuvintele lui Iisus, redate de Evanghelistul Matei: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.“ (Matei: 7; 1-2) ar trebui citite astfel: „Nu judecaţi ca să nu judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, vă veţi judeca, şi cu măsura cu care măsuraţi, vă veţi măsura“. Imediat după săvârşirea păcatului originar (cunoaşterea binelui şi răului), înainte a judeca moral orice altă acţiune exterioară, Adam şi Eva cad primii sub propria lor judecată morală. Încep să nutrească sentimentul vinovăţiei şi al ruşinii – origine, după Nietzsche, a tuturor slăbiciunilor, tarelor şi „relelor“ fiinţei umane. Dumnezeu pare să-l fi anticipat pe Nietzsche. Corolarul conştiinţei morale este autoculpabilizarea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite