Europa a trimis în spaţiu telescopul Gaia: un miliard de dolari pentru un miliard de stele în cea mai mare hartă 3D din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europa şi-a lansat în spaţiu telescopul Gaia pentru ceea ce devine una dintre cele mai ambiţioase misiuni spaţiale din istorie. A costat peste un miliard de dolari şi are scopul de a cartografia şi calcula distanţa exactă pentru aproximativ un miliard de stele pentru cea mai mare hartă 3D cu ele.

Telescopul Gaia a fost lansat în spaţiu astăzi, la ora 11.12, folosind o rachetă Soyuz. Odată cu Gaia, Europa şi alte agenţii spaţiale vor beneficia de o hartă detaliată a galaxiei Calea Lactee cu peste un miliard de stele pe care echipamentul este gândit să le identifice, notează BBC. Gaia cântăreşte aproape două tone, s-a lucrat la telescop vreme de 20 de ani, a costat 740 de milioane de euro (1,01 miliarde de dolari) şi va observa Calea Lactee de la circa 1,5 milioane de kilometri depărtare de Terra.

„După separare [la 41 de minute de la decolare], Gaia a efectuat o secvenţă automatizată considerată critică care include presurizarea propulsoarelor sale de control a altitudinii şi desfăşurarea antenei parasolare“, a afirmat Dave Milligan, directorul de operaţiuni al misiunii Gaia. Această misiune se va întinde pe cinci ani de zile timp în care ar trebui să descopere obiecte cosmice până acum necunoscute, inclusiv stele care explodează, dar şi planete care orbitează în jurul altor stele şi al asteroizilor.

Locul din care Gaia va observa sutele de milioane de stele se numeşte „Lagrange L2“, Pământul fiind între Soare şi Lagrange L2. Scanarea Universului se va face cu două telescoape, iar imaginile vor fi captate de cele mai mari camere digitale trimise vreodată în spaţiu. Satelitul european va filma şi fotografia fiecare stea pe care o urmăreşte de aproximativ 70 de ori. Pentru circa 99% din ele, distanţa care le separă de Terra nu a fost niciodată măsurată cu precizie. Gaia îi urmează satelitului Hipparcos care a cartografiat 100 de mii de stele.

Știință



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite