Este o vorbă: Ignoranţa este fericire. În momentul în care oamenii încep să conştientizeze că vor muri, atunci intervine un şoc (mai mare sau mai mic).

Dar societatea, după câteva mii de generaţii de când am ieşit din grote până acum, a găsit câteva panacee. Unul este religia. Altul este mulţumirea cu ideea că toată lumea (oamenii, animalele, plantele, stelele neutronice, găurile negre, pietrele, atomii) - totul moare la un moment dat. Aşa că, mai devreme sau mai târziu, e normal să ţi se întâmple şi ţie. Şi începi să te împaci cu ideea, să accepţi un lucru destul de greu de acceptat de altfel.

Ei bine, acest adevăr imuabil, pe care îl cunoşteam de milenii, s-ar putea să dispară în decursul vieţii noastre. Prelungirea propriei conştiinţe pe termen nedefinit. Sunt companii care chiar în acest moment caută modalităţi pentru transferul memoriilor şi conştiinţei pe suport electronic. Se fac progrese.

Desigur, mai este mult drum până departe. Dar eu cred că este mai rapid de găsit soluţia tehnică pentru migrarea din biologic în digital decât repararea biologicului. Pur şi simplu sunt prea multe lucruri care se pot strică în corpul uman.

În momentul în care o să vedem că în societate sunt unii oamenii care îşi permit să îşi prelungească viaţa pe termen nedefinit, parcă brusc acceptabilitatea axiomei infailibile că „Toţi cu o moarte suntem datori“ dispare instant.

Unii oamenii vor zice „Vreau şi eu. Atât pentru mine, dar mai ales pentru cei dragi. Şi sunt dispus să fac tot ce trebuie pentru asta, inclusiv să recurg la metode disperate“. Era un film SF de prin 2013, „Elysium“ care abordează cumva această temă.

Alţi oameni vor invocă religia şi mai abitir. Unii vor propovădui moartea ca o modalitate normală de închidere a vieţii, privindu-i cu ochi răi pe cei care vor să înşele legea naturală a lucrurilor.

Beneficiarii soluţiilor de extindere a existenţei vor spune: „Hei, aveam o opţiune. Să nu mor. Să mai prelungesc viaţa. Chiar să am o viaţă suplimentară frumoasă, în care să fac tot ce nu am făcut în această viaţă. Toată viaţă mea mi-am luat cel mai scump telefon pe care mi-l puteam permite, cea mai bună maşină, cea mai bună casă. De ce sunt fraier să nu îmi iau şi soluţia de prelungire a vieţii? E cool, e sexy, e utilă. Tot genomul nostru urlă ca să încercăm pe orice cale să supravieţuim cât mai mult.“

Imaginaţi-va discuţiile la parastasele viitorului: „Săracul de el, a avut ghinion. A murit când putea să se uploadeze în cloud“, „Toată viaţă lui a fost zgârcit. Nu a vrut să plătească şi el 1 milion de euro, să se digitalizeze“, sau „Curat ghinion. Să moară înainte să se lanseze în România soluţia tehnică Viaţă Reloaded 2.0. Şi îşi permitea, săracul!“

Unii vor spune: am plantat un copac, am făcut o casă, am făcut un copil, am bifat ce aveam de bifat. Alţii nu. Sentimentul de frustrare pre-achiziţie va fi garantat exploatat la maxim de către furnizorii de servicii de prelungire a vieţii.

Marketingul este foarte bun la aşa ceva. Până la urmă, cumpărăm o grămadă de lucruri de care nu avem nevoie. Ce, nu poate să ne convingă că cea mai tare achiziţie este o prelungire a existenţei noastre?

Acum câţiva ani vorbeam despre acest subiect cu un om mult mai deştept decât mine. Îmi spunea că el nu ar alege această cale, a extinderii vieţii. Spunea că oricum majoritatea oamenilor nu ştiu să trăiască, nu ştiu să se bucure de o ploaie de vară, de mirosul unei flori, de un zâmbet de copil. Spunea că într-o viaţă clasică poţi trăi foarte intens şi foarte frumos, iar el aşa trăieşte, bucurându-se de fiecare clipă.

Mi-a plăcut cum a pus problema. Dar oare ar apela sau nu la soluţie pentru copiii lui? Este o schimbare de paradigmă. Vom trăi şi vom vedea. Până atunci, cred că ar trebui să urmăm sfatul cunoştinţei mele. Să ne bucurăm conştient de viaţa noastră şi de binele pe care îl putem face în jurul nostru.

La mulţi ani!