Pagina de Facebook care „traduce” vorbele de pe Internet în zicale boiereşti

Pagina de Facebook
care „traduce” vorbele de pe Internet în zicale boiereşti

Doge a primit şi el tratamentul ”Daraveri de boieri”

O pagină de Facebook din România îşi amuză fanii cu imagini cu diverşi boieri sau domnitori români peste care sunt aplicate diferite texte.

Pe pagina ”Daraveri de boieri”, meme-urile americane – acele imagini folosite de internauţi pentru a se exprima într-un mod mai amuzant – sunt transformate în adevărate pilde, grăite parcă de strămoşii noştri.

Astfel, ”O rly” (n.red. - oh, really) devine ”O, aievea” şi ”Fuck bitches, get money” devine ”Hărăpseşte cuconetul, ghiftuieşte vistieria”.

Celebra pisică miloagă care întreabă ”Can I haz cheezburger” (n.red – pot să iau un cheeseburger) se transformă într-un motan nobil care întreabă ”Poci ca să dobândesc baclava?”.

Administratorii nu se limitează, totuşi, numai la meme-uri, ci transformă şi titlurile unor emisiuni celebre, precum ”Pimp my ride” (”Dichiseşte-mi cea birjă”), sau ”Cribs” (”Sălaşuri”).

Şi rapper-ul Jay Z a primit tratamentul ”Daraveri de boieri”, versurile lui ”I got 99 problems, but a bitch ain't one” devenind ”Am 99 de daraveri, dar o preacurată domniţă nu-i una dintre dânsele”.

Pagina a fost lansată de curând, dar a strâns deja 2.183 de like-uri.

citeste totul despre: