Primele imagini cu uriaşul smartphone pregătit de Nokia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumia 1520 (dreapta) este un uriaş cu Windows Phone FOTO Windows Central
Lumia 1520 (dreapta) este un uriaş cu Windows Phone FOTO Windows Central

Nokia este pe cale să lanseze un telefon cu ecran mai mare decât restul produselor din gamă, care va intra în categoria fabletelor, telefoanele de la limita tabletelor. Modelul se va numi 1520 şi a apărut deja în imagini pe internet.

Până acum, Nokia Lumia 1520 era cunoscut drept Nokia Lumia Bandit sau chiar Bendit, unii sugerând că ar urma să aibă ecran flexibil. Departe de realitate. Nokia Lumia 1520 va fi un gadget care se integrează în linia de design dezvoltată de Nokia pe telefoanele sale cu Windows Phone: elegant, curat, accente metalice, colorat şi colţuri ascuţite.

Lumia 1520 va avea un ecran de 6 inci, cu o rezoluţie 1080x1920, adică Full HD, ceea ce-l va integra în categoria celor mai bune telefoane de pe piaţă. Astfel, după ce au început să câştige cotă de piaţă cu telefoane mai ieftine, cum ar fi Nokia Lumia 520, finlandezii nu uită că trebuie să demonstreze că pot concura cu ecosistemul Android şi cu cel de la Apple, prin telefoane performante. Până acum, toate device-urile cu Windows Phone au părut de categoria a doua, din cauza unor lipsuri discrete sau din cauza absenţei aplicaţiilor. Aceste probleme rămân din ce în ce mai mult în urmă.

Camera foto ar urma să aibă 20 de megapixeli, urmând să concureze cu Note 3 sau cu Sony Honami, iar carcasa va fi fabricată din policarbonat, care va da impresia de metal. Procesorul va fi un quad core de la Qualcomm, acum că Windows Phone a primit suport şi pentru astfel de procesoare.

Nokia are un eveniment în septembrie la New York, iar acolo ar urma să lanseze 1520 şi o tabletă cu Windows RT. Dacă o fabletă pare un pariu realist, o tabletă cu un sistem de opăerare dezamăgitor este un risc uriaş.

Haideţi să discutăm. Vă aşteptăm pe Facebook Tech Adevărul. 


 

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite