LG confirmă Optimus G Pro, un rival pentru Galaxy Note 2 şi Galaxy S4
0Noua vedetă a sud-coreenilor de la LG a devenit publică. Optimus G Pro a fost confirmat de producător şi vine cu un ecran de 5,5 inci, un adevărat rival pentru Galaxy Note 2.
Optimus G Pro este răspunsul LG atât pentru piaţa smartphone-urilor de vârf, cât şi pentru piaţa phabletelor. Are un ecran de 5,5 inci, vine cu un procesor quad-core de la Qualcomm (frecvenţă de 1,7 GHz) şi are o memorie RAM de 2GB, scrie „TechRadar“. Din primele informaţii de la LG, aparatul va fi disponibil în două nuanţe: alb şi negru.
Despre Optimus G Pro s-ar putea spune că are dublă personalitate, deoarece o versiune diferită este gândită pentru piaţa din Japonia (lansare în aprilie). Ecranul va fi redus la 5 inci, dar va avea tot rezoluţie full HD şi acelaşi procesor cu patru nuclee. Camerele rămân la fel, 13 megapixeli cea principală şi 2 MP cea frontală. O baterie de 3.140 miliamperi este cea care va da autonomia dispozitivului.
LG vine şi cu un concept nou. Sticla curbată de pe dispozitiv nu mai este doar atât, ci unul dintre factorii care creează un efect 2.5D. Rămâne de văzut ce înseamnă acest artificiu de marketing. LG n-a avut prea mare succesul cu smartphone-ul cu display 3D, poate reuşeşte cu acesta.
Telefonul va fi prezent şi la Mobile World Congress, eveniment care va avea loc la finalul lunii februarie. Tot acolo îşi va prezenta şi Samsung dispozitivele pentru 2013, Galaxy S4 fiind unul dintre cele mai aşteptate. Primele zvonuri indică spre un procesor cu 8 nuclee pe terminalul Samsung, deja prezentatul Exynos 5 Octa.