Directorul executiv de la Google: Android este mai sigur decât iPhone
0
Directorul executiv al Google, Erik Schmidt, a declarat că sistemul de operare Android este mai sigur decât cel de pe iPhone, iOS 7. Atacurile asupra sistemului Google îl contrazic.
Comparaţia dintre cele două sisteme de operare a fost făcută în cadrul Simpozionului Gartner ITxpo şi a făcut audienţă să râdă, potrivit zdnet.com. Schmidt a pornit de la o afirmaţie a analistului Gartner, David Willis, şeful cercetătorii pe mobilitate şi comunicaţii. "Dacă ai întreba oamenii din public, ar spune că nu Android este platforma lor principală. Ar spune, stai aşa, Android nu e destul de sigur", a spus Willis.
Schmidt a răspuns "Nu e sigur? E mai sigur decât iPhone-ul". Fără a da mai multe detalii, directorul Google a explicat că Android are peste un miliard de utilizatori şi că platforma va exista pentru multă vreme, aşa că trece prin teste riguroase de securitate.
De asemenea, directorul Google a declarat, vorbind despre fragmentarea ecosistemului Android, care are foarte multe generaţii pe piaţă, că Google are un acord cu distribuitorii. "Avem un acord cu vânzătorii, care ţin magazinele Android compatibile, iar acest lucru este senzaţional", a spus Schmidt. El argumentează că un asemenea magazin ţine utilizatorii uniţi.
Problemele de securitate ale Android vin şi de la faptul că este folosit de foarte mulţi utilizatori, dar şi de la libertatea pe care o acordă Google. Aplicaţiile pot fi introduse în Play Store fără a fi revizute, iar dacă apoi se descoperă că sunt virusate sau au intenţii rele, ele sunt scoase. Google a introdus caracteristici de securitate mai puternice în Jelly Bean, iar Android 4.4 Kit Kat ar putea rezolva unele probleme. Schmidt a declarat că pe viitor va fi un consens general că nimic nu este sigur, iar securitatea va fi fragmentată în funcţie de aplicaţiile folosite.
Un magnet pentru viruşi
Pentru că este o platformă folosită de foarte mulţi oameni, Android atrage şi mai multe aplicaţii de tip malware. Este la fel ca în cazul Windows. Multă vreme s-a spus despre Apple că ar fi imună la viruşi. Afirmaţia este falsă. Viruşii de Mac şi de iPhone sunt pur şi simplu mai rari, pentru că hackerii doresc o audienţă cât mai mare.
În luna august 2013, Departamentul de Securitate Internă al SUA a declarat că dispozitivele cu Android expun agenţiile guvernamentale la ameninţări informatice grave, mai ales din cauza faptului că pe piaţă există foarte multe versiuni vechi ale acestui sistem de operare. Dintre toate atacurile maliţioase din ultimele luni, guvernul american a identificat 79% având ca ţintă Android. iOS a fost atacat doar în proporţie de 0,7%.
Potrivit raportului Departamentului de Securitate Internă, 44% din utilizatorii de Android rulau în continuare versiunile 2.3.3 sau 2.3.7 - Gingerbread. Vorbim de un sistem de operare vechi de doi ani. Acest lucru expune utilizatorii la noi tipuri de viruşi, care deşi nu au acelaşi efect pe Jelly Bean, pot fi distructivi. Viruşii troieni din SMS-uri, viruşii rootkit sau aplicaţiile false pot fura datele şi banii utilizatorilor.
Haideţi să discutăm. Vă aşteptăm pe Facebook Tech Adevărul.
Comunicatul guvernului american din august 2013