Internetul din 2025, sub ochii celor mai influenţi oameni ai online-ului
0
Internetul a împlinit 25 de ani pe 12 martie, moment care a marcat discursul lui Tim Berners-Lee, teoreticianul protocolului World Wide Web. Specialiştii văd viitorul internetul cu lumini şi umbre. Astăzi, alegem să vă oferim părerile acelor guru ai internetului.
Un studiu Pew Research Center publicat acum câteva zile analizează viitorul digital şi al internetului până în 2025. După ce zilele trecute v-am oferit părerile pozitive şi negative privind viitorul, e timpul să dăm cuvântul celor care au marcat istoria internetului.
Internetul în viitor, o distopie imaginată de specialişti
Opt lucruri despre viitorul digital
Vint Cerf, cunoscut şi ca evanghelistul internetului şi vicepreşedinte la Google prezice că “Va creşte distribuirea infromaţiei. Modelele de business se vor schimba şi adapta la economia comunicării digitale şi a stocării online. Am putea să primim într-un final ceea ce ne dorim - votul pe internet, dar doar dacă vor fi metode de autentificare foarte puternice. Intimitatea trebuie crescută, dar şi transparenţa trebuie să crească. Mai multe afaceri se vor naşte pe internet. Cursurile academice online vor deveni surse importante de venit”.
John Markoff, jurnalist la “New York Times” mărturiseşte că a pornit crezând că internetul este o utopie pozitivă, dar şi-a schimbat opinia. “Forţele tehnice şi sociale care au fost eliberate de microprocesor pot face lumea o distopie care este inegală. Cine a spus că va fi mai bine?”.
Jonathan Grudin de la Microsoft Research crede că internetul a creat o lume unde încălcările legii şi moralei sunt mai vizibile. “Funcţionăm mai bine şi mai fericiţi dacă liderii noştri nu ar avea defecte care pot fi descoperite pe internet? Oamenii sunt flexibili, dar avem răspunsuri sociale şi emoţionale. Cum va afecta tehnologia această parte?”, crede Grudin.
Mark Rotenberg, preşedintele Centrului Electronic pentru Intimitatea Informaţiei spune că “sper să fie o mai mare deschidere, mai multă participare democratică, un control centralizat mai slab şi libertate mai mare. Forţele economice trag în cealaltă parte. Internetul din 2025 va fi o reţea a libertăţii şi oportunităţilor sau o platformă de control social? Edison spunea că ceea ce creează omul trebuie controlat cu capul”.
Jeff Jarvis directorul Tow-Knight Center pentru Jurnalism Antreprenorial spune că “impactul cărţii nu s-a văzut decât după 100 de ani. Impactul presei, acum după 600 de ani, scade. Suntem în anul 1472 după Gutenberg. Cum să prevezi viitorul după doar 20 de ani?”.
Mike Liebhold de la Institutul Viitorului spune că “internetul se transformă din biblioteca universală în supercomputerul global. În 2025 orice lucru va fi îmbunătăţit de calculator”.
Tiffany Shlain de la Webby Awards susţine că “accesul la internetul va fi un drept universal. Diversitatea perspectivelor din diverse locuri ale lumii va duce la descoperiri pe care nu ni le imaginăm în domeniul sărăciei, inegalităţii sociale şi mediului”.
Fred Baker de la Cisco nu crede că natura umană se va schimba, iar pericolul internetului va rămâne. Tot timpul vor exista oameni care să încerce să exploateze vulnerbilităţile sistemului.