Un SSD de 500GB de la Samsung e ceea ce ţi-ar trebuit în loc de hard disk

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un SSD de 500GB îţi poate înlocui hard disk-ul din PC.
Un SSD de 500GB îţi poate înlocui hard disk-ul din PC.

Samsung a lansat SSD 750 EVO, disponibil în variantele de 120GB, 250GB, precum şi 500GB. Astfel, acest mediu de stocare devine o alternativă de luat în calcul pentru orice hard disk.

Acest SSD 750 EVO le oferă utilizatorilor obişnuiţi şi pasionaţilor care îşi construiesc propriile sisteme PC o alternativă eficientă la hard disk-uri, fiind o soluţie rapidă şi sigură de stocare, destinată utilizării zilnice.. Acesta foloseşte tehnologia NAND, fiind completat de tehnologiile proprietare Samsung precum TurboWrite, Dynamic Thermal Guard protection şi modul RAPID, toate acestea contribuind la o mai bună performanţă.

SSD-ul 750 EVO oferă viteze de citire şi scriere secvenţiale de până la 540 MB/s, respectiv 520 MB/s, atunci când este utilizată tehnologia TurboWrite, mulţumită unui controller Samsung MGX. De asemenea, cu ajutorul Samsung Data Migration şi a software-ului Samsung Magician, instalarea unui SSD 750 EVO este rapidă şi uşoară, fără necesitatea reinstalării sistemului de operare. De asemenea, SSD-ul include hardware-ul de criptare AES pe 256 de biţi prin care datele sunt păstrate în siguranţă.

Spre deosebire de un hard-disk, SSD-ul 750 EVO nu are părţi mobile, aşa că utilizatorii nu trebuie să îşi facă griji în legătură cu uzarea acestuia, ce poate avea ca rezultat pierderea sau coruperea datelor salvate. Samsung le va oferi utilizatorilor SSD-ul 750 EVO de 500GB cu garanţie limitată de trei ani sau cu capacitate de 100TB scrişi, în peste 50 de ţări şi regiuni, inclusiv în SUA, Europa, China, Corea şi altele, începând cu luna iunie 2016.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite