Samsung Galaxy Note 3 primeşte o dată de lansare, toamna aduce noul phablet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Samsung va ridica misterul de pe noul său „phablet“ la început de septembrie. FOTO Adevărul
Samsung va ridica misterul de pe noul său „phablet“ la început de septembrie. FOTO Adevărul

Samsung Galaxy Note 3 se apropie de lansare, iar compania sud-coreeană i-a confirmat data de prezentare. Va fi un „phablet“ regândit pentru 2013, cel mai probabil după carcasa şi dotările Samsung Galaxy S4.

Samsung şi-a făcut un obicei din a lansa toamna cel mai apropiat dispozitiv de un smartphone: phablet-ele sale din seria Galaxy Note. Printr-un mesaj pe Twitter, compania confirmă data de 4 septembrie drept momentul la care vor descoperi în faţa lumii Samsung Galaxy Note 3. Dincolo de a spune doar Note the date, Samsung rămâne tăcută în ceea ce priveşte dotările, notează Mashable.

Evenimentul este fixat pentru festivalul IFA 2013, acelaşi la care anul trecut a fost prezentată cea mai de succes „phabletă“ de până acum a companiei, şi anume Galaxy Note 2. Avea dotări inspirate de la Galaxy S3, doar că ecranul era de 5,5 inci şi o memorie RAM de 2GB. Stylusul a fost menţinut, dar versiunea de Android a primit unele funcţii interesante, cum ar fi Multi View care permite lipirea a două aplicaţii una lângă alta. 

Anul trecut, Samsung a lansat şi Galaxy Note 10, o tabletă de 10 inci, „frate“ mai mare pentru Note 2. Este posibil ca la evenimentul de anul acesta să aducă versiunea de 2013. Anul trecut, dotările au fost medii, dar Samsung ar putea construi noul Galaxy Note 10 pe Nexus 10, tableta pe care a construit-o anul trecut pentru Google.

Despre Samsung Galaxy Note 3 se preconizează că va avea un ecran de până în 6 inci, deja există Galaxy Mega cu ecran de 6,3 inci pentru a acoperi nevoia de un ecran mai mare. Procesorul foarte probabil să fie un quad-core Snapdragon 800 de la Qualcomm şi în unele ţări să fie Note 3 livrat cu Exynos 5 Octa, cel cu 8 nuclee de la Samsung. Ecranul va avea o rezoluţie full HD şi memoria RAM ar putea fi menţinută la 2GB cu o cantitate optimistă de 3GB. Camera foto va fi de 13 megapixeli, deja a fost folosită de către Samsung în Galaxy S4. 

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Află mai multe despre Samsung Galaxy Note 3: 

Samsung Galaxy Note 3, prezentare în câteva săptămâni în Europa. Cât de performantă va fi fableta Samsung

FOTO Samsung Galaxy Note 3 pozează neoficial înainte de lansare. Samsung îi schimbă designul

Cât de performant va fi Samsung Galaxy Note 3

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite