Un cercetător român de la Universitatea Cambridge, descoperire importantă: medicamentul care ar putea combate Parkinsonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cercetător român de la Universitatea Cambridge a făcut o descoperire epocală pentru sănătatea mentală a oamenilor. George Balmuș a realizat o descoperire care ar putea schimba destinul a peste 6 milioane de persoane de pe glob afectate de boala Parkinson.

George Balmuș nu ar fi putut obține aceleași rezultate în România
George Balmuș nu ar fi putut obține aceleași rezultate în România Foto captură Observator

Balmuș, originar din România, consideră că succesul este unul de grup, dar și personal, dar că în țara sa natală nu ar fi putut atinge un astfel de rezultat.

Și asta din cauză că România se situează pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește investițiile în cercetare.

În laboratorul Institutului de Cercetare a Demenței de la Cambridge, George Balmuş și echipa sa au realizat o descoperire revoluționară: un medicament care ar putea combate eficient boala Parkinson.

"Mitocondriile care sunt componente celulare. În boala Parkinson, aceste mitocondrii, aceste centrale energetice sunt afectate. Ce am observat noi, este ca prin inhibarea sau scoaterea din celule a unei proteine care se numește USP30, putem distruge practic mitocondriile care sunt bolnave", a declarat George Balmuș pentru Observator.

Cercetătorul român își exprimă speranța că de descoperirea sa vor beneficia în viitorul apropiat și cei peste 70.000 de români care suferă de Parkinson.

George Balmuș afirmă că a ales să se mute din România deoarece nu ar fi putut obține o astfel de realizare în țara sa natală. Însă, chiar dacă își desfășoară activitatea în străinătate, el spune că a menținut o colaborare valoroasă cu Institutul de Neuroștiințe din Cluj-Napoca.

"Sunt foarte interesat să am această relație cu România și să creștem cât mai mult știință din România. Cred că asta poate fi spus despre toți românii care sunt plecați și fac cercetare", a declarat George Balmuş.

România, codașa Europei la fonduri pentru cercetare

"Problema cercetării este legată și de resursele investite de stat și de predictibilitatea lor. Nu pot să primesc acum finanțare și după aceea să nu mai fie competiție în care să am șansa să îmi continui cercetarea timp de 2,3 ani", a declarat Daniel David, rector UBB Cluj.

România ocupă ultima poziție în Europa în privința investițiilor în cercetare. Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, media europeană este de aproximativ 244 de euro de persoană pe an. În contrast, România nu atinge nici măcar suma de 20 de euro pe cap de locuitor.

Cu toate acestea, Ministerul Cercetării plănuiește să crească bugetul pentru anul viitor la 5,4 miliarde de lei, o creștere semnificativă față de anul anterior, cu peste 2 miliarde de lei.

Pentru a preveni pierderea unor talente strălucite precum George Balmuș, Ministrul Cercetării promite că noua lege a cercetării va oferi un statut diferit specialiștilor în acest domeniu.

"România are o mină e aur prin mințile geniale pe care le dă lumii și din acest punct de vedere, eu cred ca statul român în ultimii 33 de ani a făcut insuficient pentru ei", a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării.

Legea, aflată la stadiu de proiect, ar putea intra în vigoare de la anul.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite