VIDEO Barça şi Manchester United se "bat" pe "Messi al Turciei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un puşti de 16 ani de la Beşiktaş, Mohammed Demirci, este în vizorul marilor cluburi europene, atât Barcelona cât şi Manchester dorind să-l transfere.

Talentul său cu mingea la picior a făcut ca în ţara sa să fie comparat deja cu Ronaldinho în vremurile lui bune sau cu Leo Messi. Este considerat unul din cei mai talentaţi fotbalişti din Europa, la ora actuală, şi o mare speranţă de viitor, scrie Sport.es despre fotbalistul de 16 ani al lui Beşiktaş, Mohammed Demirci.

Conform cotidianului catalan, Barcelona şi Manchester United sunt de multă vreme cu ochii pe puştiul minune al fotbalului turc, ba chiar catalanii i-au făcut deja o ofertă. Cu toate acestea, Demirci pare mai tentat să aleagă fotbalul englez, unde "diavolii roşii" l-ar primi cu braţele deschise.

Cu patru ani în urmă, când avea doar 12 ani, Demirci a mai fost o dată foarte aproape de a face pasul spre fotbalul spaniol, Barcelona dorindu-l şi atunci pentru Academia sa de fotbal. Numele său a fost asociat şi cu Chelsea acum câţiva ani, dar transferul nu s-a realizat.

VIDEO Iată cum juca puştiul Mohammed Demirci când avea 10 ani şi evolua împotriva unor adversari de 13 ani

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite