FOTBAL: Mihăiţă Pleşan: "Aştept oferte din Liga I"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Mihăiţă Pleşan: "Aştept oferte din Liga I"
FOTBAL: Mihăiţă Pleşan: "Aştept oferte din Liga I"

Mijlocaşul Stelei, Mihăiţă Pleşan, a declarat, marţi, agenţiei NewsIn, că a avut oferte de transfer din Israel şi Franţa, dar acestea nu s-au mai realizat fie din cauza celor care au intermediat afacerea, fie pentru că nu i-au convenit anumiţi termeni ai contractului.

"Am avut oferte de transfer de la Maccabi Haifa şi de la o echipă mare din Franţa, dar ambele au picat. Oferta pe care am avut-o din Israel nu s-a mai realizat din cauza celor care s-au ocupat de negocieri, iar cea din Franţa nu s-a mai concretizat pentru că nu mi-au convenit anumite aspecte din contract. Acum aştept eventuale oferte din Liga I", a spus Mihăiţă Pleşan, care ar fi urmat să câştige 15.000 de dolari pe lună la gruparea israeliană, participantă în grupele Ligii Campionilor. 

Pleşan evoluează în prezent pentru Steaua II, echipă la care a ajuns după conflictul pe care l-a avut în vestiar cu Sorin Ghionea, la finalul meciului cu Unirea Urziceni, din ultima etapă a ediţiei 2008-2009 a Ligii I.

Gigi Becali a aflat despre eveniment şi a decis trimiterea lui Pleşan la Steaua II, dar şi amendarea acestuia cu 10 la sută din salariu, care este cifrat la 160.000 de euro pe sezon.

sursa: newsin

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite