Citibank vrea să rezilieze contractul cu Steaua - Revista presie sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Citibank vrea să rezilieze contractul cu Steaua - Revista presie sportive
Citibank vrea să rezilieze contractul cu Steaua - Revista presie sportive

Presa sportivă de astăzi scrie despre rezilierea contractului dintre Citibank şi Steaua, ieşirile mondene ale fotbalistului Kaka sau alegerea arbitrului Cristi Balaj pentru meciul Steaua - Braşov. Printre alte subiecte, victoria de la Bistriţa a împăcat generaţiile în Giuleşti, iar Dinu Gheorghe nu crede că, la ora meciului FC Braşov - Steaua, de duminică, vremea va fi ostilă.

Citibank vrea să rezilieze contractul cu Steaua, în valoare de 1,3 milioane de euro pe an, cu 6 luni mai devreme.Criza financiară loveşte iar în gruparea din Ghencea. Cel mai important brand din fotbalul românesc, Steaua, rămâne fără sponsorul principal de pe echipament, după ce Citibank a decis să întrerupă colaborarea cu şase luni înainte de încheierea contractului semnat în septembrie 2007. Înţelegerea aducea la bugetul roş-albaştrilor 1,3 milioane de euro pe an, anunţă Gazeta Sporturilor.

Kaka a fost prins cum se distra la o petrecere. Cel mai cuminte fotbalist al planetei, brazilianul Kaka a fost prins cu mâţa în sac de paparazzi italieni - s-a distrat într-un club din Milano. Kaka a avut însă un motiv bun să petreacă - a fost invitatul special la petrecerea D&G, de la săptămâna modei de la Milano. Kaka nu a fost singur la petrecere, a fost însoţit de soţia Caroline şi de colegii Maldini şi Beckham, care a fost surprins stând de vorba cu o femeie şi nu era soţia Victoria, anunţă Sport.ro.

Balaj arbitrează Braşov - Steaua.
După ce meciul Braşov - Steaua s-a tensionat la maximum în ultimele zile, CCA l-a ales ca arbitru pe Cristi Balaj, cel mai în formă "central" la ora actuală. Comisia Centrală a Arbitrilor a decis să nu rişte absolut nimic în perspectiva derby-ului etapei a 19-a, FC Braşov - Steaua. Tocmai pentru că în jurul meciului s-au creat presiuni mari, iar jocul nici nu va fi televizat, şefii arbitrajului românesc au considerat întîlnirea ca una cu risc extrem de ridicat şi au acţionat în consecinţă, delegîndu-l pe Cristi Balaj. Cel mai în formă arbitru, dar şi cel care n-a avut parte de nici un scandal şi de nici o etapă de suspendare în actualul sezon, scrie Gazeta Sporturilor.

Victoria de la Bistriţa a împăcat generaţiile în Giuleşti.
La Contraatac, Andrade şi Rică Răducanu au îngropat securea războiului după o săptămână de atacuri reciproce. "Nu mai sunt supărat, sper să aperi excelent şi o să-ţi dăruiesc tot ce vrei", i-a transmis Rică brazilianului din poarta Rapidului, anunţă GSP TV.

Dinu Gheorghe nu crede că, la ora meciului FC Braşov - Steaua, vremea va fi ostilă.
Preşedintele "stegarilor" a declarat că el chiar nu s-ar supăra dacă ar ninge puţin, pentru că formaţia de la poalele Dealului Tâmpa este pregătită pentru astfel de cazuri şi are tot ce îi trebuie, inclusiv mingi colorate, care să se vadă pe zapadă. "Legat de meciul de duminică, împotriva Stelei, sunt două aspecte: unul legat de nocturnă, iar noi nu putem furniza acest serviciu în acest moment. Celălalt, legat de televizare, nu este problema mea", a declarat Dinu Gheorghe pentru Sport Total FM.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite