FOTBAL: Austriecii au ajuns în România
0Delegaţia naţionalei Austriei a sosit, astăzi la prânz, în Bucureşti, pe Aeroportul Henri Coandă, în vederea meciului cu România, din Grupa a 7-a a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud.
Alături de delegaţia Austriei, în acelaşi avion s-au aflat şi câţiva fani, care s-au manifestat zgomotos în aeroport şi au fluturat câteva steaguri. Austriecii au fost preluaţi de patru autocare, câte unul pentru echipă, sponsori ai federaţiei, presă şi suporteri.
Naţionala Austriei va fi cazată la hotelul Marriott din Bucureşti.
De la ora 17:45, selecţionerul Dietmar Constantini şi căpitanul naţionalei vor susţine o conferinţă de presă la stadionul Steaua. Tot acolo, de la ora 18:30, va avea loc antrenamentul oficial al Austriei, care va fi deschis presei în primele 15 minute.
Partida dintre România şi Austria, din preliminariile pentru CM din 2010, va avea loc mâine, de la ora 20:45, pe stadionul Steaua.