Şumudică: "M-a surprins gestul lui Spadacio"
0Antrenorul rapidist Marius Şumudică este îngrijorat de situaţia explozivă de la club dinaintea meciului cu Astra Ploieşti.
Căpitanul echipei, brazilianul Spadacio, a plecat de la echipă nemulţumit din cauza restanţelor financiare, iar echipa este în grevă şi nu se mai antrenează.
Deşi spune că ştia că situaţia va evolua în această direcţie, Şumudică a fost totuşi luat prin surprindere de plecarea intempestivă a lui Spadacio
"Sunt contrariat de ce a făcut Spadacio. El în ultimele trei meciuri a jucat cu infiltraţii, deci şi-a dorit mult să evolueze, aşa că mă miră această plecare. Eu am spus de mai multă vreme că sunt probleme cu banii. Spadacio este un jucător valoros, o piesă importantă în echipa mea. Fiind căpitan, comportamentul său ar trebui să fie un model pentru ceilalţi", a spus tehnicianul, aflat într-o postură delicată.
"Problema mea cea mai gravă, pe lângă faptul că mi-a plecat căpitanul este că echipa nu s-a antrenat ieri. Am meci greu cu Astra şi ne aflăm în situaţia asta. Îmi este extrem de greu să o gestionez. Am jucători cu personalitate care au dat ceva pentru clubul ăsta. Eu nu vreau să apăr nici conducerea nici jucătorii, dar eu sunt între ciocan şi nicovală. Până la urmă jucătorii au semnat un contract, nu a forţat nimeni pe cineva să le dea bani mulţi", a spus Şumudică la Sport.ro.