S-au găsit vinovaţii: transferurile din vară!
0Ieşiţi din lupta pentru titlu, „câinii“ admit că s-au păcălit cu jucătorii cumpăraţi la începutul campionatului. După meciul cu Sportul, Andone se va întâlni cu şefii şi le va prezenta raportul cu activitatea fiecărui fotbalist. Ando are şi un tabel pregătit cu disponibilizaţi, dar şi cu ţintele pentru retur.
Dinamo e în prăpastie: echipa joacă modest, e părăsită de fani, stă jalnic în clasament şi de trei ani n-a mai luat niciun trofeu. „De la începutul campionatului jucăm doar câte jumătate de meci, înseamnă că avem lipsuri mari. Unii se gândesc la transferuri şi alţii la salarii. Voi prezenta o situaţie concretă cu tot ceea ce se întâmplă pentru că nu poţi să stai în fiecare an pe locul cinci sau şase.
Dar e adevărat că nici achiziţiile pe care le-am făcut nu s-au adaptat", a semnalat „Fălcosul". Apoi, a dat exemple: „Poate că şi eu am dat drumul unor jucători prea repede, poate că era mai bun Goian, dar l-am ţinut pe Grigore. A fost alegerea mea, dar să vezi ce bine îi prindea lui Grigore un an împrumutat la Astra. Apoi, Moţi i-a dat pasă lui Miranda, iar eu l-am dat pe Muşat la Urziceni, unde joacă excelent, şi i-am ţinut pe alţii".
Dintre fotbaliştii de care roş-albii se vor despărţi în iarnă şi care nu au rezistat în „Ştefan cel Mare" decât şase luni sunt: Naumovski, Rubio, Bazzi, Garat şi Bordeanu. Astfel, şefii vor să facă şi o reducere substanţială a bugetului, având în vedere că cei enumeraţi au fiecare salariul în jur de 120.000 de euro pe an.
În iarnă vin jucători ieftini sau împrumutaţi
Pentru că titlul este departe, iar şefii nu mai au bani pentru investiţii, transferurile din iarnă vor însemna de fapt repatrieri ale unor foşti
„câini" trecuţi de prima tinereţe, gen Giani Kiriţă, expirarea împrumuturilor unor fotbalişti, Florin Bratu sau Cristi Pulhac, şi promovarea unor tineri de la echipa secundă.
Dinu vrea 4-4-2
Cornel Dinu a propus o altă formulă de joc pentru roş-albi faţă de cea implementată de Andone. „Dinamo e mai aproape de un 4-4-2 decât de un 4-2-3-1. Şi la meciul cu Astra, singurii care au pasat au fost Kone şi Cătălin Munteanu", a spus „Mister".
"Problemele de la Dinamo sunt de joc, de combinaţii. Nu ştiu dacă trebuia să mai aducem jucătorii pe care i-am adus în vara asta, au fost inutili."
Cornel Dinu
administrator delegat
Jucători sosiţi la Dinamo în vară
Nume Post Situaţie actuală
Helder fundaş transferat FC Timişoara
Liviu Ganea atacant în lot
Georgian Păun atacant un singur meci la Dinamo
Cristi Bălgrădean portar transferat Unirea Urziceni
Cătălin Munteanu mijlocaş în lot
Ajdin Maksumic fundaş transferat la Pandurii
Sergiu Homei fundaş nu prinde lotul
Juan Pablo Garat fundaş în lot
Kristijan Naumovski portar rezervă
Ionel Dănciulescu atacant în lot
Elias Bazzi fundaş rezervă
Oscar Rubio fundaş în lot
Valeriu Bordeanu fundaş în lot
Jucători care au plecat de la Dinamo
Nume Post Echipa
Gabriel Boştină mijlocaş U CLuj
Florin Bratu atacant împrumutat la Litex
Francisco Molinero fundaş contract reziliat
Cristi Pulhac fundaş împrumutat la Hercules
Ajdin Maksumici fundaş Pandurii
Silviu Izvoranu mijlocaş U Cluj
Claudiu Niculescu atacant U Cluj
Ianis Zicu mijlocaş FC Timişoara
Lucian Goian fundaş Astra
Osvaldo Miranda atacant Astra
Helder fundaş FC Timişoara
Nicolae Muşat fundaş împrumutat la Urziceni