Rădulescu: "Dacă Andone n-are rezultate, vine Bergodi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiano Bergodi
Cristiano Bergodi

Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a declarat, miercuri, că în cazul în care antrenorul Ioan Andone nu va obţine rezultate până la finalul campionatului la conducerea Rapidului, atunci italianul Cristiano Bergodi va fi numit în locul său.

"Copos are o variantă de rezervă la vară, sunt sigur. Andone are o înţelegere doar până la vară, iar domnul Copos este interesat de acest lucru ca patron, pentru că vrea să vadă ce se întâmplă în aceste două luni: se ridică echipa, se impune Andone, îl susţin suporterii, atunci trebuie să îi propună o prelungire. Dacă cele spuse de mine acum nu se întâmplă, iar suporterii îl mârâie, atunci vine Bergodi la vară. În momentul de faţă mingea a trecut în terenul domnului Copos şi are şi variantă de scurtă durată şi de lungă durată. Varianta de lungă durată are două ramificaţii: Andone sau Bergodi. Deja Andone e sub presiune", a spus Rădulescu. Mircea Rădulescu este de părere că revenirea lui Andone în campionatul intern s-a datorat plecării de la ŢSKA Sofia. "Copos l-a prins vulnerabil, într-un moment în care el a plecat de la ŢSKA mult prea repede, dar şi cu tămbălău şi o propunere care venea din altă parte, nu doar de la Rapid, o accepta. Un antrenor super-profesionist nu lua echipa acum, se gândea, se mai odihnea, mai aştepta până în vară. La noi e greu până să ajungem la momentul acela. El a zis că ce e în mână nu e minciună", a adăugat Rădulescu, potrivit prosport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite