Culio a semnat cu Galatasaray! UPDATE Iuliu Mureşan: „Două milioane e o sumă bună pentru noi“
0Telenovela transferului lui Juan Culio la Galatasaray s-a încheiat astăzi, când jucătorul argentianian a semnat un contract pe trei ani cu gruparea turcă, mutare confirmată de preşedintele CFR, Iuliu Mureşan
UPDATE
„De două zile ne-am înţeles cu Galatasaray, l-am
dat pe două milioane de euro. A fost un jucător foarte important pentru
noi, dar Hagi l-a dorit mult şi am zis că este bine şi pentru el, că
face un pas mare în carieră, dar şi pentru noi, că am luat o sumă
frumuşică de bani. Toţi banii îi vom primi acum, nu am fost de acord ca
o parte să ne dea mai încolo. A fost foarte încântat, ne-a mulţumit
pentru tot ce am făcut pentru el. îi urez numai bine şi să aibă
evoluţii cât mai bine“, a declarat Iuliu Mureşan pentru Adevărul.
Două milioane de euro este suma pentru care CFR Cluj a acceptat să-l cedeze pe Juan Culio către gruparea antrenată de Gheorghe Hagi. Deşi iniţial Arpad Paszkany a solicitat 3 milioane de euro, în cele din urmă a cedat la presiunile „Regelui“, care a insistat pentru mijlocaş. Astfel, CFR va încasa la semnătură 1,5 milioane de euro, urmând ca până la vară să primească şi diferenţa de bani, conform unor surse.
Deşi
iniţial mutarea intrase în impas din cauza faptului că turcii au fost
dispuşi să achite 2 milioane de euro, dar numai în patru tranşe, lucru
refuzat de clujeni, fraţii Giovani şi Victor Becali au ajuns la un
acord cu oficialii „cim-bom“.
În trei sezoane, Juan Emmanuel Culio a evoluat în 89 de meciuri pentru CFR şi a marcat trei goluri în campionat! De asemenea, a marcat ambele goluri ale victoriei obţinute cu 2-1 de CFR la Roma, în Liga Campionilor, în 2001.
„Sunt extrem de fericit. Gata, sunt jucătorul lui Galatasaray. Am semnat pe trei ani şi jumătate, e cea mai fericită zi din viaţa mea. E o onoare că voi lucra cu Hagi, îmi doream enorm acest lucru. Am semnat cu un club mare, totul e impresionant aici la Galatasaray. Mulţumesc Clujului că m-a adus în Europa, în fotbalul mare. N-o să uit niciodată ce a făcut această echipă pentru mine. După 3 ani şi jumătate era însă momentul să fac un nou pas în cariera mea", a declarat argentinianul pentru cfrmania.ro.