"Câinii" se tem să nu îngheţe terenul până la meciul cu Astra!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lui Andone îi e frică să nu aibă probleme de lot după meciul cu Astra
Lui Andone îi e frică să nu aibă probleme de lot după meciul cu Astra

Dinamoviştii au anunţat ieri că vor să joace sâmbătă împotriva Astrei pe un teren dezgheţat pentru că altfel există riscul unor accidentări iar calitatea jocului ar avea mult de suferit.

"Cu Astra ne dorim în primul rând să avem un teren bun, să putem juca în condiţii cât de cât normale, să nu fie terenul îngheţat pentru că altfel vom avea de suferit. Vom avea o partidă bazată mai mult pe forţă. Cred că ar fi fost mai nimerit să se joace aceste două etape (n.r. - primele ale returului Ligii I) în primăvară pentru că nu avem terenuri încălzite", a spus Ganea.

Atacantul dinamovist a adăugat că ultimele şase puncte puse în joc în acest an ar putea urca formaţia condusă de Ioan Andone în clasamentul Ligii I. "Şi noi suntem conştienţi că în acest tur am avut meciuri acasă în care am pierdut multe puncte uşor, în schimb am câştigat derbiurile. Dacă eram puţin atenţi la meciurile cu echipele mai slab cotate, nu mai apăreau aceste surprize şi nu mai pierdeam atâtea puncte acasă. Sunt importante şi ultimele două partide din acest an, sunt şase puncte în joc şi cu acestea am putea urca mai mult în clasament. Eu nu cred însă că dacă nu vom acumula maximum de puncte putem spune că ne luăm adio de la titlu", a precizat el.

Liviu Ganea a menţionat că meciul de sâmbătă este unul special pentru el având în vedere că a evoluat sezonul trecut sub formă de împrumut la formaţia prahoveană. "Pentru mine e un meci special cu Astra pentru că am lăsat o parte dintre colegi acolo. Am jucat un an acolo, am avut meciuri bune, dar cu siguranţă sâmbătă îmi doresc să câştigăm. Cunosc şi ambiţia domnului Niculae de a câştiga împotriva lui Dinamo de fiecare dată, iar asta mă motivează şi mai mult. Nu cred că se poate vorbi de răzbunarea jucătorilor împrumutaţi de Dinamo la Astra, deşi se poate întâmpla ca ei să înscrie. Fiecare jucător încearcă să îşi facă datoria la clubul la care este", a precizat Ganea.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite