Astra a folosit 6 extracomunitari în Giuleşti! Poate pierde cu 3-0 la "masa verde"
0Fostul antrenor al Astrei Ploieşti, Marius Şumudică, a greşit grav în timpul partidei cu Rapid pentru că a băgat în teren şase jucători extra comunitari, deşi regulamentar avea voie doar cinci.
Vina este a lui Şumudică dar şi a team-managerului pentru că nu l-a anunţat pe antrenor de situaţia fotbaliştilor. În primul "11" au fost patru jucători din spaţiul non - UE (Junior Morais - brazilian, Takayuki Seto - japonez, Ousmane N'Doye - senegalez, Kehinde Fatai - nigerian), iar pe parcurs au mai intrat (argentinianul Miranda în locul lui Bruno Miguel în minutul 24, iar Willian, tot argentinian, a intrat pe teren în minutul 78 în locul lui Băjenaru).
Comisiile Ligii ar trebui să se autosesizeze în acest caz, iar pedeapsa este ca Rapidul să câştige la "masa verde", cu 3-0, fapt ce nu ar schimba cu mult situaţia din teren pentru că Astra a pierdut cu 3-2.