A „plecat“ şi Sameş
0Adio, Ştefan Sameş! Rămâi pentru noi amintirea jucătorului «de neclintit». Un om simplu, modest, echilibrat, un fotbalist cuminte şi cu caracter.
în anii '80 am comentat la TVR un meci de fotbal Anglia - România disputat pe legendarul stadion Wembley şi încheiat cu scorul de 0-0. Apărarea noastră a rezistat eroic atacurilor englezilor. Cel mai bun jucător român a fost Ştefan Sameş, care a câştigat majoritatea duelurilor aeriene din careul nostru.
După meci, la obişnuita întâlnire a celor două echipe denumită "repriza a treia", l-am cunoscut personal pe Fane Sameş. Un om simplu, modest, echilibrat, care îşi respecta adversarii considerând că întâiul sens al sportului este SPORTIVITATEA. Un fotbalist cuminte şi cu caracter. Are un loc în Panteonul fotbalului românesc, alături de Costică Rădulescu, Nelu Oblemenco, Michael Klein, Cătălin Hîldan, trecuţi şi ei de porţile Raiului.
Adio, Ştefan Sameş! Rămâi pentru noi amintirea jucătorului „de neclintit". Din păcate, revenim în curând la „plăcerile" fotbalistice cu care ne-am obişnuit în ultimul timp: scandaluri mărunte, orgolii prosteşti, limbaj sărman construit din cuvinte puţine şi amarnic de tocite.