Halep a deschis balul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostă campioană de junioare la Roland Garros în 2008, Simona Halep (19 ani) s-a calificat ieri, în premieră, în turul secund la turneul parizian.Constănţeanca a fost prima româncă intrată în focuri şi a reuşit cea mai categorică victorie a zilei în primul tur al probei feminine.

Ediţia cu cea mai numeroasă participare românească din istorie a debutat ieri cu succes pentru noi. Simona Halep a învins-o pe rusoaica Alla Kudryavtseva (nr.72 WTA), în doar 59 de minute, scor 6-2,6-1. Şi mai încurajatoare este maniera de joc a puştoaicei de 19 ani. Nicio dublă-greşeală, doar şapte erori neforţate şi un procentaj excelent de 57% al mingililor returnate sunt date statistice care arată o Simona Halep în mare formă.

În turul următor, fosta campioană de junioare din 2008 va da piept cu Samantha Stosur (nr.8 WTA), finalista ediţiei trecute. Australianca a câştigat singura confruntare directă chiar anul trecut la turneul parizian, scor 7-5, 6-1.

Îl opreşte „Hane" pe Djokovici?!

Singurul român prezent pe tabloul principal la Paris, Victor Hănescu, are şanse mari să se dueleze în turul secund cu „fenomenul" Novak Djokovici, jucător neînvins de 37 de partide. Finalist în weekend la Nisa, gigantul de 1,98 metri pare a avea o sarcină uşoară în manşa inaugurală împotriva francezului Benoit Paire (nr.105 ATP), tenismen pe care l-a bătut zilele trecute cu 6-1, 6-0.

Hănescu a pierdut până acum toate cele cinci dueluri directe cu Novak Djokovici, însă anul trecut românul i-a smuls un set sârbului chiar la Roland Garros, motiv pentru care se anunţă un duel de zile mari.

"Mi-am recăpătat încrederea după o perioadă grea, mă simt bine din punct de vedere fizic şi sunt optimistă. "
Sorana Cârstea
jucătoare de tenis

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite