Fiecare ”stejar” și-a primit șepcuța care să-i amintească de Cupa Mondială
0”Ceremonia șepcuțelor” ține de istoria rugby-ului. La primele meciuri din istoria acestui sport, în secolul XIX, internaționalii englezi și scoțieni primeau câte o șapcă pe care era trecut meciul și data de disputare. De acolo se trage și cuvântul ”cap” care înseamnă șapcă, dar și selecție.
”Stejarii” au participat ieri la o impresionantă ceremonie la care au fost prezenți atât oficialități locale din Christchurch și Ashburton sau reprezentanți ai International Rugby Borad (IRB), cât și români stabiliți în Noua Zeelandă. După un obicei vechi de mai bine de o sută de ani și care a fost reluat în 1987, la prima ediție a Cupei Mondiale, fiecare jucător român a primit câte o șepcuță din partea lui Bill Beaumot. Vicepreședinte al IRB din 2003, acesta a jucat de 34 de ori în echipa Angliei, fiind în 21 de rânduri căpitan al acesteia. De asemenea, a disputat 7 partide pentru selecționata Leilor Britanici și Irlandezi în turneele efectuate de aceasta în Noua Zeelandă (1977) și 1980 (Africa de Sud). Inclus în Hall Of Fame, în 2003, a fost numit Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2008 pentru serviciile aduse rugby-ului englez și activitatea sa în scopuri caritabile.
La ediția din acest an a Cupei Mondiale, România face parte din grupa B, urmând a întâlni Scoția, în 9 septembrie. Din aceeași serie fac parte Anglia, Argentina și Georgia.
VEZI MAI MULTE IMAGINI DE LA SOSIREA STEJARILOR ÎN NOUA ZEELANDĂ PE SITE-UL FRR (DĂ CLICK AICI)