Handbal: Fetele de la Rulmentul Braşov n-au bani pentru Liga Campionilor!
0CS Rulmentul Braşov va participa la finalul acestei săptămâni la turneul de calificare în grupele principale ale Ligii Campionilor, eveniment programat în Polonia.
Ceea ce poate părea o glumă bună la prima vedere s-a transformat în realitate. Astfel, din lipsa banilor, delegaţia formaţiei de la poalele Tâmpei va face deplasarea spre Polonia, acolo unde este programat evenimentul, cu autocarul. Astfel, "rulmentistele" vor avea de parcurs o distanţă de 1.100 de kilometri pe ruta Braşov - Lublin, urmând să petreacă mai bine de 24 de ore pe drum. Braşovencele vor pleca spre Polonia mâine dimineaţă la ora 5.00, urmând să ajungă în Polonia la primele ore ale dimineţii de joi.
"Trebuie să recunosc că m-am confruntat cu asemenea situaţii foarte rar în cariera mea, dar nu avem ce face, trebuie să suportăm consecinţele crizei economice prin care trece clubul nostru. Va fi obositor, dar sper ca acest aspect să nu afecteze foarte tare evoluţia noastră", a declarat antrenorul formaţiei Rulmentul, Herbert Muller. Mai mult de atât, braşovencele se vor întoarce în ţară luni, cu acelaşi mijloc de transport, iar pe 9 octombrie este programat duelul cu Jolidon Cluj Napoca, în Liga Naţională.
CS Rulmentul va întâlni vineri, de la ora 19.00 (ora României) echipa gazdă, SPR Lublin, sâmbătă fiind programat duelul cu italiencele de la HC Sassari (ora 16.00), iar în ultima zi a competiţiei, braşovencele se vor lupta cu principala favorită a grupei, Byasen Trondheim (ora 17.00). Câştigătoarea seriei preliminare se va califica în grupele principale ale Ligii Campionilor, acolo unde este deja calificată campioana României, Oltchim Râmnicu Vâlcea. Ocupantele locurilor 2-4 vor merge în Cupa EHF. Singurele probleme medicale din lotul formaţiei braşovene le au Alexandra Gogoriţa şi Roxana Cherăscu, dar acestea vor face deplasarea spre Polonia.