Steaua a renunţat la americanul Courtney Fortson
0Gruparea masculină de baschet Steaua Bucureşti a renunţat la serviciile fundaşului american Courtney Fortson, pe care l-a înlocuit cu croatul Ivan Tomeljak.
Adus în luna noiembrie a anului trecut, Courtney Fortson nu i-a impresionat atât de mult pe conducătorii stelişti, încât să rămână şi în retur. Participant în Draftul NBA, din vara anului trecut, Fortson a părăsit deja formaţia militară, iar Tomeljak va sosi în lotul condus de conaţionalul său, Niksa Bavecevici. Ivan Tomeljak 32 de ani şi 1.94 metri, trecând în carieră pe la echipe din Croaţia, Cipru, Germania, Cehia. Tomeljak a semnat cu Steaua un contract valabil până la finalul sezonului în curs.
Alte trei formaţii din Divizia A masculină şi-au completat loturile în primele zile ale anului 2011. BC Elba Timişoara l-a readus pe Rade Dzambici, care a început sezonul la CSM Bucureşti, SCM Craiova pe americanul Tommie Liddell (St. Louis University), ambii fiind conducători de joc, iar BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc l-a înregimentat pe pivotul Jonathan Huffman, absolvent al Universităţii din Louisville.