Un aur istoric!
0Românca Reka Ferencz a cucerit primul titlu mondial din istoria biatlonului nostru, la Mondialele de juniori din Suedia. Ferencz, 21 de ani, a obţinut cel mai bun rezultat din carieră şi este în formă maximă înaintea Jocurilor Olimpice de la Vancouver.
Locurile doisprezece, şapte şi patru - acestea erau cele mai bune rezultate obţinute de Reka Ferencz în precedentele participări la Campionatele Mondiale de Biatlon rezervate juniorilor.
Ieri însă, la Torsby, în Suedia, românca din Gheorghieni a avut un parcurs perfect în proba individuală şi nu a mai putut fi oprită de nimeni în drumul său către o medalie istorică pentru biatlonul românesc.
A schiat extraordinar, iar mâna nu i-a tremurat nicio clipă în timpul sesiunilor de tragere. A încheiat traseul de 12,5 kilometri fără nicio secundă de penalizare, în 42 de minute, 5 secunde şi o zecime, la peste un minut în faţa ocupantei locului doi, Karolin Horchler din Germania.
„A fost cea mai bună cursă pe care am făcut-o în cariera mea. Este pentru prima oară când închei o cursă la un asemenea nivel fără să ratez nicio ţintă în sesiunile de tragere. Sper să am un parcurs la fel de bun şi la seniori la Olimpiadă", a declarat Ferencz, care este legitimată la clubul Dinamo Braşov.
„E o tipă ambiţioasă"
Reka Ferencz, care va împlini 21 de ani în luna martie, se află la cel mai bun sezon al său. Ea s-a clasat pe locul 37 în etapa de Cupă Mondială de la Pokljuka, din Slovenia, cel mai bun rezultat al său la seniori şi este în plină pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Vancouver.
„Este un rezultat deosebit pentru biatlonul românesc. Reka este o tipă foarte ambiţioasă, iar această performanţă este de bun augur înaintea olimpiadei", a declarat Eva Tofalvi, liderul echipei de biatlon a României.
Tofalvi va pleca încă de mâine la Vancouver, ea având un program separat faţă de celelalte biatloniste din lotul naţional, în timp ce Ferencz va rămâne în continuare în Suedia, unde va concura în probele de sprint şi urmărire.