AUR şi ARGINT pentru România în finala de la sol
0Gimnastele Sandra Izbaşa şi Diana Chelaru au câştigat medalia de aur, respectiv pe cea de argint în finala de la sol, la Campionatele Europene de la Berlin.
Sandra Izbaşa a intrat a cincea în finală, fiind notată cu 14.500, în timp ce Diana Chelaru a fost penultima, exerciţiul său fiind apreciat cu nota 14.475. Izbaşa a câştigat aurul european, iar Chelaru a devenit vicecampioană.
Pe podium a mai urcat gimnasta Yulia Belokobylskaya (Rusia, 14.450, medalie de bronz).
Tot duminică Flavius Koczi a ocupat locul patru în finală la sărituri, după ce a câştigat două medalii anterior: vineri, pe cea de argint la individual compus, iar sâmbătă, pe cea de aur la sol.
Fetele au câştigat la rândul lor două medalii, prin Amelia Racea - bronz la individual compus, respectiv aur la sărituri, prin Sandra Izbaşa.
România a încheiat participarea la CE de la Berlin cu un bilanţ de şase medalii, în condiţiile în care obiectivul FR Gimnastică a fost de cucerire a 1-2 medalii.