Maldini, ultimul meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legendarul fundaş al lui AC Milan va juca astăzi, contra Fiorentinei, ultimul său meci din carieră. După o activitate de 31 de ani, Maldini este un adevărat idol pentru tifosii rossoneri.

Clubul AC Milan se pregăteşte să se despartă de cel mai reprezentativ jucător din istoria sa. La aproape 41 de ani, Paolo Maldini le-a spus deja adio propriilor fani, la meciul de săptămâna trecută. El se va retrage din activitate astăzi, după partida cu Fiorentina, din ultima etapă a campionatului italian.

Fundaşul şi-a petrecut întreaga viaţă sportivă îmbrăcat în roşu şi negru, culorile marelui club milanez la care a jucat începând din 1978. Ultimul meci al lui Maldini în faţa propriilor fani a fost trist. AC Milan a pierdut cu 2-3 întâlnirea cu AS Roma, iar fundaşul a fost fluierat de câţiva dintre fanii milanezi. „A fost un grup restrâns de suporteri. Nimeni şi nimic nu poate umbri însă cariera impresionantă a lui Paolo”, a declarat antrenorul Carlo Ancelotti, coechipier cu Maldini în perioada 1987-1992.

Dinastia Maldini

Numele Maldini este strâns legat de clubul AC Milan. Tatăl lui Paolo, Cesare, a jucat la clubul de pe San Siro timp de 12 ani, între 1954 şi 1966. Spre deosebire de fiul său, Cesare nu a fost fidel unei singure echipe, el jucând şi la Triestina, şi la AC Torino. A rămas însă cu sufletul la Milan, acolo unde şi-a dus copilul de zece ani să înveţe fotbalul.

Surprinzător, micul Paolo era suporterul lui Juventus, una dintre rivalele lui AC Milan, iar idolul copilăriei sale a fost celebrul atacant „juventin” Roberto Bettega. Cei şapte ani petrecuţi la grupele de juniori ai lui AC Milan i-au imprimat însă lui Paolo pasiunea pentru clubul rossonerro. În plus, tatăl său, pe atunci selecţioner al naţionalei U-21 a Italiei, l-a selecţionat pe Paolo de 12 ori, înainte ca tânărul fundaş să facă pasul la prima reprezentativă.

Dinastia Maldini la AC Milan ar putea fi continuată de Christian, fiul cel mare al lui Paolo, care joacă la una dintre grupele de juniori a clubului. AC Milan a intenţionat să retragă definitiv tricoul cu numărul 3, dar Maldini doreşte ca tricoul să fie îmbrăcat de fiul său, în cazul în care Christian ar urma să joace pentru echipa mare a lui AC Milan.

25 de trofee cu „diavolii”

Paolo Maldini este unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria fotbalului, fiind, cu siguranţă, cel mai apreciat fundaş stânga din toate timpurile. Fotbalistul a câştigat în total 25 de trofee cu AC Milan, dintre care şapte titluri în Serie A şi cinci Ligi ale Campionilor!

image

Paolo Maldini este un model pentru puştii care ţin cu AC Milan

La echipa naţională, Maldini a jucat de 126 de ori, stabilind un record naţional, dar norocul nu a fost de partea sa. A pierdut atât o finală de Campionat Mondial în faţa Braziliei (1994), cât şi o finală de Campionat European, contra Franţei (2000). Pentru meritele sale în cariera sportivă, Maldini a fost decorat de două ori cu Ordinul de Merit al Republicii Italiene în 1991 şi 2000.

I-a „suflat” premiul „Bravo” lui Hagi

Maldini a debutat la Milan în sezonul 1984-1985, la vârsta de numai 16 ani. A fost introdus pe teren la pauza unui meci, înlocuindu-l pe Sergio Battistini, care se accidentase. A fost singurul meci pe care l-a jucat Maldini pentru Milan în acel sezon.

Fundaşul a reuşit însă să-şi facă loc rapid în prima echipă a „diavolilor”, În anul 1989, Paolo a cucerit Cupa Campionilor Europeni după ce a învins în finală Steaua Bucureşti, cu 4-0. Maldini a câştigat, totodată, şi trofeul „Bravo”, acordat de revista „Guerin Sportivo” celui mai bun tânăr fotbalist care activează în Europa.

Pe locul doi s-a clasat în acel an Gheorghe Hagi. Cu Maldini în apărare, alături de alte nume mari precum Costacurta, Baressi şi Tassotti, echipa antrenată atunci de Arrigo Sacchi a fost imbatabilă timp de un an, în care Milan a parcurs o serie istorică de 58 de jocuri interne fără înfrângere, oprită de un eşec contra Parmei.

Este fan Bruce Willis

Paolo Maldini este un adevărat sex-simbol în Italia, unde este considerat unul dintre cei mai chipeşi fotbalişti din toate timpurile. Paolo este căsătorit cu fostul model brazilian Adriana Elena Fossa do Blanco şi are doi copii, Christian şi Daniel.
Fotbalistul este pasionat de filmele americane, pelicula sa favorită fiind „Tăcerea mieilor”, în care joacă actriţa sa preferată, Jodie Foster.

image

Tifosi milanezi nu se pot obişnui că meciul cu AS Roma a fost ultimul jucat de idolul lor pe San Siro

Paolo urmăreşte, de asemenea, cu plăcere filmele de acţiune cu actorul său preferat, Bruce Willis, şi adoră să-şi petreacă vacanţele la New York. Maldini este pasionat de muzica lui Eros Ramazzotti şi a lui Will Smith, iar marca preferată de automobile este Opel, care, timp de mulţi ani, a fost sponsorul principal al lui AC Milan.

Palmares de excepţie

Data naşterii: 26.06.1968, Milano
1984-2009: AC Milan, 646 jocuri / 29 goluri
1988-2002: Naţionala Italiei, 126 jocuri / 7 goluri   
1989: Cel mai bun tânăr jucător european
2003/2005: Ales în cea mai bună echipă europeană
2005: Ales în cel mai bun „11” mondial al anului
2007: Cel mai bun fundaş în Liga Campionilor

image

Paolo Maldini, alături de soţia Adriana şi fiul său cel mic, Daniel

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite