"Cainii rosii" au nevoie de un egal ca sa aduca Manchester United la Bucuresti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"La Dinamo nu este o criza de forma. Este vorba mai mult de o problema de atitudine", crede Ioan Andone

In aceasta seara, de la ora 21.00, in direct la Antena 1, Dinamo Bucuresti va incerca sa-i elimine pe slovacii de la MSK Zilina din preliminariile Ligii Campionilor si astfel sa aduca la Bucuresti pe Manchester United. Dupa ce in partida tur au scapat fara sa primeasca gol, in conditiile in care slovacii au avut cinci ocazii imense, dinamovistii au devenit, acum, mult mai prudenti in declaratii. "Ne asteapta un meci greu, dar trebuie sa trecem de slovaci. Stiu ca vor veni la Bucuresti cu gandul ca nimic nu este decis, asa ca vom lua masuri pentru ca nu e normal sa dam cu piciorul muncii depuse in sezonul trecut", a spus mijlocasul Florentin Petre. Chiar daca Dinamo a facut un meci prost la Zilina si a pierdut partida cu Farul Constanta, suporterii "cainilor rosii" cred in calificarea echipei antrenate de Ioan Andone. Intr-un sondaj de pe site-ul oficial al clubului, 993 dintre fani au votat ca Dinamo va invinge pe MSK Zilina, in timp ce numai 160 de fani considera ca slovacii se vor impune. Pentru a reusi calificarea in turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Ioan Andone este decis sa foloseasca o formula defensiva, fiind convins ca la Bucuresti slovacii vor ataca in valuri. Astfel, este posibil ca in primul 11 sa apara Galamaz, un fundas inalt, care face foarte bine marcaj om la om, dar este cam lent. Fostul jucator al Sportului Studentesc ar urma sa faca pereche in aparare cu Alistar si Goian. De asemenea, jucatorii de banda vor fi si ei schimbati, urmand ca Irimia si Semeghin sa fie titularizati. In atac, Florentin Petre va reveni langa cele doua varfuri, Danciulescu si Niculescu. "Nu este cazul sa schimb sistemul de joc. Voi merge in continuare pe sistemul folosit la Zilina si cu Farul. Sa nu uitam ca Galamaz si Goian nu au evoluat inca. Doar nu i-am adus ca sa stea pe banca de rezerve sau in tribuna. Sper sa ne aduca linistea de care avem nevoie in defensiva. Cu siguranta vor fi modificari in echipa", a spus tehnicianul Ioan Andone. Acesta crede ca la Dinamo nu este o criza de forma, in ciuda faptului ca echipa nu a mai inregistrat rezultatele din turneul din Elvetia. "La Dinamo nu este o criza de forma pentru ca echipa a avut rezultate foarte bune in turneul din Elvetia, a evoluat la fel si in turneul de la Brasov si in ultimul meci amical cu Sportul Studentesc. Barcauan si Alexa erau doi fotbalisti importanti, dar au venit in schimb opt jucatori de valoare, plus Adrian Cristea, din iarna. Echipa este mai puternica decat in campionatul trecut, dar trebuie sa munceasca mult mai mult. Nu este decat o problema de atitudine. Cu Farul, in repriza a doua, am jucat mult mai bine", a mai spus tehnicianul dinamovist. Ioan Andone crede ca ultimele rezultate au fost intamplatoare, iar adevarata fata a echipei Dinamo se va vedea in aceasta seara. "Eu zic ca ultimele rezultate au fost intamplatoare. Imi doresc sa calificam si astfel sa evoluam impotriva englezilor de la Manchester. Nu o sa jucam la 0-0 pentru ca este riscant. S-ar putea sa ne coste. In ceea ce-i priveste pe slovaci, singurul lor atu este talia. Au in echipa sapte jucatori de peste 1,85, dar acest lucru nu ma ingrijoreaza. Singurul absent din lot este Badea", a precizat Andone. Daca vor trece de slovacii de la Zilina, fotbalistii dinamovisti au promisa o prima de cate 5.000 de dolari. Desi oficialii clubului au confirmat aceasta prima, spunand ca este vorba de o prima speciala, banii reprezinta o promisiune mai veche. Astfel, pentru castigarea campionatului trecut "cainii" aveau promisa o prima de 25.000 de dolari. Din acestia, doar 15.000 au fost platiti imediat, restul urmand sa fie acordati, in parti egale, daca echipa trece in al treilea tur preliminar si mai apoi in Liga Campionilor. Slovacii au sosit ieri in tara, dar au evitat sa dea declaratii pe marginea partidei, motivand ca nu prea cunosc limbi straine si nu doresc ca vorbele sa le fie interpretate. In alta ordine de idei, pentru partida cu MSK Zilina, clubul Dinamo a pus in vanzare bilete, care costa intre 50.000 de lei la peluza "Catalin Haldan" si 200.000 de lei la Tribuna 0.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite