Femeile gri şi bărbaţii multicolori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încercam într-o zi, din plictiseală, să împart femeile din jurul meu. Şi în dorinţa mea de a aşeza lucrurile la locul lor, ca un grafician fără experienţă, am reuşit doar să le colorez. Unele sunt cu siguranţă roz.

Aşa cum de la naştere ni se distribuie o culoare - fetiţelor, roz, băieţilor, albastru. Fără să se întrebe de ce, fără să se revolte, fără să caute compromisuri, femeile roz şi-au păstrat culoarea. Vor o familie, se văd căsătorite peste ceva timp, flirtează, dar discret, şi nu vor să se emancipeze nici în dormitor. Pentru că rozul lor e pal, iar albastrul bărbaţilor este mai impunător. De partea cealaltă există însă femeile albastre. Poate nu acceptă albastrul bărbaţilor, dar îl nuanţează. Ele vor să ţină pasul cu ei la înşelat şi să facă primul pas în dormitor. Nu acceptă să fie conduse, au propriile resurse şi fac tot posibilul ca numărul infidelităţilor să fie unul public, pentru că ele nu mai sunt roz, nici măcar fucsia. Iar flirturile sunt deja depăşite.

Există însă şi femei nehotărâte. Le văd zi de zi în jurul meu, iar dacă ar fi să întreb un bărbat, cel mai probabil le-ar colora în gri. Ele susţin că urăsc culoarea roz, dar nici albastru nu se potriveşte cu genele lor lungi. Spun că sunt gata să înşele, dar ajung să flirteze discret la serviciu sau pe net. Sunt dezinhibate în dormitor, însă doar sub plapumă. Chiar şi aşa, la ele, lucrurile sunt clare.

Când vine însă vorba de bărbaţi, noi, femeile, roz, albastre sau gri, greşim culorile sau îi colorăm exact aşa cum îi dorim. Bulinele şi dungile, în cele mai vii culori, nu lipsesc nici ele. Până într-o zi, când el uită limita flirtului, iar o aventură deconspirată îl transformă din nou într-un albastru monoton.

Mihaela Dincă este jurnalist şi editor la departamentul "Viaţă" al cotidianului "Adevărul".

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite