Efectele nebănuite ale perfecţionismului

Stabilirea unor ţinte imposibil de atins scade speranţa de viaţă. Cercetătorii au descoperit că felul de a fi al celor care caută perfecţiunea nu se traduce şi printr-o stare de sănătate desăvârşită.

Perfecţioniştii sunt, prin definiţie, acele persoane care încearcă mereu să facă totul la cote maxime, de la examenele pe care le dau la jobul pe care îl au şi modul în care îşi cresc copiii. Dorinţa de a ajunge la perfecţiune s-a dovedit benefică pentru cei care suferă de afecţiuni cronice, pentru că îi face să respecte cu stricteţe indicaţiile medicilor.

Dar acelaşi ţel de neatins poate să însemne mai mult stres resimţit de cei care fac greşeli şi refuză ajutor, de teamă că se vor dovedi imperfecţi. Studii realizate de cercetători din Canada arată că perfecţioniştii sunt mai expuşi problemelor de sănătate, ceea ce le reduce speranţa de viaţă.

Mai mult stres şi anxietate

„Este normal să fii perfecţionist acolo unde contează, de exemplu la locul de muncă - dacă eşti chirurg, nu ai voie să faci greşeli", explică Gordon Flett, profesor de psihologie la Universitatea York din Canada, citat de ­LiveScience. „Dar nu vrei ca aceeaşi persoană să se ducă acasă şi să folosească aceleaşi standarde pentru a-şi evalua membri familiei."

Echipa profesorului Prem Fry de la Universitatea Trinity Western din Canada a studiat legătura dintre perfecţionism şi speranţa de viaţă urmărind 450 de persoane cu vârste de peste 65 de ani, timp de 6 ani şi jumătate. S-a dovedit că persoanele cu ţeluri exagerate au un risc de deces cu 51% mai mare decât celelalte. Cercetătorii cred că de vină este nivelul crescut de stres şi anxietate, o caracteristică a perfecţioniştilor.

„Acesta este, în esenţă, paradoxul perfecţionismului, faptul că anumite persoane au standarde extraordinar de ridicate, dar pot fi disfuncţionale în viaţa de zi cu zi la capitolele sănătate şi realizări", spune şi Patricia DiBartolo, profesor de psihologie la Smith College din SUA. „Nu reuşesc să termine liceul pentru că sunt atât de perfecţionişti încât nu realizează nimic."

Totuşi, teoria s-a dovedit falsă în cazul celor care suferă de boli cronice. Un alt studiu realizat pe 385 de pacienţi cu diabet de tip II a arătat că efectul este invers. Perfecţioniştii au şanse de deces mai mici cu 26% decât ceilalţi, pentru că îşi verifică periodic nivelul glicemiei şi-şi respectă cu stricteţe dieta.

Pozitiv şi negativ

Perfecţionismul se împarte în două categorii: partea pozitivă, ce include stabilirea unor standarde ridicate, şi cea negativă, care se traduce într-o teamă permanentă de greşeli şi presiune resimţită din exterior pentru a face mereu imposibilul.