Cum se ajunge „la stele“

Zeci de studenţi din România participă la un proiect al Agenţiei Spaţiale Europene în care învaţă să facă sateliţi, unul pentru Pământ, altul pentru Lună. Pentru a construi sateliţi care ajung în spaţiu nu e suficient să te pricepi la partea tehnică. E nevoie şi de management, al timpului şi al banilor.

Dan Pârvu (22 de ani) face teste într-un laborator de la subsolul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, în complexul Politehnicii Bucureşti din strada Gheorghe Polizu.

Mai citeşte şi:

Ce vor să devină absolvenţii cu zece de la Bac

Are în faţă o cutie construită din mii de pătrăţele pe care o învârte pe toate părţile, îi face pereţii să dispară şi să reapară, să pulseze sau să-şi schimbe culoarea. Vrea să afle cum va rezista vibraţiilor şi radiaţiilor la care va fi supus satelitul la care lucrează împreună cu sute de studenţi din România şi din alte 12 ţări europene.

Deocamdată, totul se petrece pe ecranul unui computer, pentru că microsatelitul „European Student Earth Orbiter" (ESEO) există doar virtual. La fel şi „European Student Moon Orbiter" (ESMO) - primul satelit lunar construit exclusiv de studenţi europeni - la care lucrează, la biroul de alături, un coleg de-ai lui Dan.

Trei echipe româneşti

România are trei echipe universitare implicate în cele două proiecte din programul educaţional al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) - două de la Politehnică şi una de la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti. Echipa din care fac parte Dan Pârvu şi colegul lui se ocupă cu realizarea structurii celor doi sateliţi, a „cutiei" în care va intra „sarcina utilă", adică diferite componente, „motoraşe, baterii, transformatoare, camere de luat vederi", traduce Marius Diblă, un alt membru al echipei.

Studenţii lucrează din 2009 la satelitul ESEO, în funcţie de timpul pe care îl au la dispoziţie şi de solicitările primite de la contractorul principal, compania italiană Carlo Gavazzi Space.

Periodic, trebuie să trimită rapoarte standard şi să modifice proiectul în funcţie de feedback-ul primit, dar şi să participe la workshopuri. „E bine pentru că ne obişnuim să lucrăm la nivel înalt, cu standarde şi deadline-uri, dar şi rău, pentru că suntem totuşi studenţi, avem şi sesiune, n-avem atâta putere de lucru şi nici experienţă", spune şi Istvan Lorand, de asemenea parte din echipă.

Pentru proiectul ESMO, structura satelitului este realizată de aceiaşi studenţi care lucrează şi la ESEO. În proiectul satelitului lunar sunt implicate însă şi alte două echipe româneşti, una responsabilă cu stabilirea şi controlarea poziţiei satelitului, cealaltă, de la Facultatea de Fizică, cu realizarea unui detector de radiaţii.

Cea de-a doua echipă de la Politehnică s-a divizat în două subgrupe: una trebuie să calculeze orientarea satelitului, cu o precizie de miimi de grad de cerc, iar cealaltă, să realizeze programul care să aducă satelitul în poziţia stabilită, pentru a-i putea îndrepta spre soare panourile solare sau pentru a orienta camera de la bord spre anumite ţinte de pe suprafaţa Pământului sau a Lunii, explică coordonatorul, profesorul Marius Stoia.

„Principala problemă este că nu ne permitem să greşim. Dacă nu merge softul, am trimis un simplu obiect în spaţiu, o mobilă", explică şi Victor Adîr, doctorand.

Proiectul virtual al satelitului ESMO

Cei mai tineri din proiect

Facultatea de Fizică lucrează la un detector care să ofere informaţii despre radiaţiile cosmice pe care le întâlneşte satelitul în ascensiunea spre Lună. Ceea ce înseamnă că echipa trebuie să găsească un detector potrivit, să-l cumpere şi să-l modifice pentru a corespunde specificaţiilor satelitului, apoi să interpreteze datele pe care le transmite spre Pământ. „Fiecare lucrează după programul lui şi când ne întâlnim, câteodată stăm o jumătate de oră, altădată, până la 4 dimineaţa", povesteşte Mădălina. „De exemplu, când am avut un deadline, ne-am întâlnit toţi într-o cameră de cămin şi am scris raportul lunar."

Echipa de la Fizică este cea mai tânără, studenţii au terminat în vară anul II de studiu şi abia au învăţat noţiunile de care au nevoie pentru a realiza detectorul, spune coordonatorul, Alexandru Jipa, decanul facultăţii. Mădălina Badea a văzut asta la workshopul organizat anul trecut de contractorul ESMO, Surrey Satellite Technology din Marea Britanie. „În prima zi cred că eram şi singura fată şi cea mai tânără", îşi aminteşte ea.

Cum sunt organizate echipele

Studenţii care lucrează în prezent la ESEO şi ESMO s-ar putea să nu fie şi cei care vor prelucra datele primite de la sateliţi. Ambele sunt proiecte multianuale, iar pentru a asigura continuitate, universităţile şi-au făcut „rezerve". Echipele de la Politehnică includ şi studenţi de anul III, care învaţă momentan, dar vor lua locul masteranzilor când aceştia îşi vor încheia studiile.

În jurul Lunii

„European Student Moon Orbiter" (ESMO) este un satelit lunar, primul realizat exclusiv de studenţi europeni. Scopul misiunii: lansarea şi operarea satelitului pe orbita lunară, realizarea unor fotografii ale suprafeţei Lunii; satelitul va găzdui şi un detector de radiaţii, dar şi un experiment care-şi propune să testeze o reţea de internet lunar.

Echipă: Peste 200 de studenţi de la 19 universităţi lucrează la satelitul care va fi lansat în 2014. Structura va fi realizată de aceeaşi echipă care lucrează şi la ESEO. O altă echipă de la Politehnică, sub coordonarea prof. dr. ing. Adrian-Mihail Stoica, se ocupă cu determinarea şi controlul „atitudinii" (poziţiei) satelitului. Membri: Andreea Băluţ, anul IV, Diana Mavriche, anul IV, Alina Şolescu, anul IV, Constantin Burduşel, master anul I, Anca Ioniţă, master anul I, Raluca Ştefănescu, master anul I, Claudiu Prioroc, master anul I şi Victor Adîr, doctorand.

A treia echipă, de la Facultatea de Fizică, are în sarcină realizarea unui detector de radiaţii şi este coordonată de decanul facultăţii, prof.
dr. Alexandru Jipa.

Membri: Mădălina Badea, anul III, Bogdan Guşter, anul III, Daniela Lăcătuş, anul III, Sabina Simon, anul III, Ioana Gheorghe, anul III, Alex Bălăceanu, anul III, Toma Bădescu, anul III, Silviu Nicolae, anul III, Marius Truşculescu, doctorand.

Pe orbita Pământului

„European Student Earth Orbiter" (ESEO) este un microsatelit care va orbita în jurul Pământului. Scopul misiunii: satelitul va fi echipat cu o cameră de luat vederi pentru a face fotografii Pământului sau altor corpuri cereşti, în scopuri educaţionale; va avea şi un detector pentru a măsura nivelul radiaţiilor de pe orbita terestră.

Echipă: Aproximativ 100 de studenţi de la 13 universităţi europene lucrează la satelitul care va fi lansat în 2012. Echipa românească se ocupă de realizarea structurii satelitului şi este coordonată de conf. dr. ing Marius Stoia-Djeska, prodecan al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială.

Membri: Dan Pârvu, anul IV, Horaţiu Cojocaru, anul IV, Gheorghe Horaţiu, anul IV, Marius Diblă, master anul I, Patricia Ganea, master anul I, Istvan Lorand, master anul I.

Echipele se întâlnesc în laboratoarele facultăţii

Studenţii învaţă să fie profesionişti

Bogdan Guşter, care a trecut în anul III la Facultatea de Fizică, a fost în primăvară la un workshop în Olanda, la centrul de cercetare şi tehnologie al Agenţiei Spaţiale Europene, şi a văzut camerele uriaşe şi platformele imense unde se testează sateliţii înainte de a fi lansaţi pe orbită. „Vă daţi seama cu ce ochi va privi el, la 30 de ani, proaspăt doctor în fizică, o colaborare într-un proiect foarte important, faţă de generaţia mea care la 30 de ani de-abia ieşea prima dată în străinătate", spune profesorul Jipa.

Atraşi în proiect de curiozitate sau de dorinţa de a avea ceva construit de ei care să orbiteze în jurul Pământului sau al Lunii, studenţii spun că învaţă mai mult şi mai repede. Bogdan Guşter nu ştia foarte bine despre ce este vorba în proiectul ESMO când s-a implicat în echipă, dar a fost curios să afle. „Până acum a fost ok, am învăţat multe lucruri noi şi câştig experienţă."

În cazul Mădălinei Badea, proiectul s-a potrivit cu pasiunea ei pentru astrofizică. S-a gândit că poate învăţa mai mult, mai repede şi mai bine. „E greu, dar în acelaşi timp e super", spune ea.

Pregătirea noii generaţii

Principalul scop al celor doi sateliţi este educaţional, iar proiectele sunt utile şi bine gândite, spune şi Alexandru Jipa. Pe de o parte pregătesc o nouă generaţie de specialişti în domeniu, pe de alta, ar putea atrage studenţi către universităţile implicate. „Dacă mă apuc să învăţ fizică, matematică sau chimie, uite ce pot să fac. Să am o bucată fabricată de mine care să orbiteze în jurul Lunii. E o chestie de mândrie", explică şi Marius Truşculescu, doctorand la Facultatea de Fizică.

Pentru un student, un astfel de proiect este o şansă unică de a lucra la un satelit care va ajunge în spaţiu, explică şi Victor Adîr, doctorand la Inginerie Aerospaţială. „E important pentru noi, ideile noastre sunt luate în serios, ni se explică dacă nu e bine ce nu e bine, suntem învăţaţi să gândim", completează Lorand Istvan.

Cele două proiecte sunt gândite pentru a le lăsa studenţilor timp să înveţe nu numai partea tehnică, ci şi managementul banilor şi al timpului. Etapele teoretice vor fi urmate de cele care presupun construcţia propriu-zisă a sateliţilor şi a componentelor, dar şi testarea modelelor experimentale. Lansările sunt programate în 2012, pentru satelitul care va orbita în jurul Pământului, şi la final de 2013 sau început de 2014, pentru cel lunar.

Finanţarea se face din contribuţia românească la Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Potrivit acordului semnat în 2007, „Plan for European Cooperating States" (PECS), România plăteşte anual două milioane de euro, bani care se întorc în ţară prin proiecte executate cu aviz tehnic şi după standardele ESA, explică preşedintele şi directorul executiv al Agenţiei Spaţiale Române, Marius-Ioan Piso. PECS expiră în 2011, an în care România devine membru ESA.

Bugetele pentru implicarea României în cele două proiecte nu sunt încă finalizate, dar propunerile sunt de 500.000 de euro pentru ESMO şi de 300.000 de euro pentru ESEO, potrivit lui Piso.

De la programe ruseşti la misiuni spaţiale europene

ESEO şi ESMO nu sunt primii sateliţi la care lucrează studenţi români. „Veteranii" Marius Truşculescu şi Istvan Lorand au fost şi în echipa care a făcut Goliat, primul microsatelit românesc realizat de absolvenţi ai Universităţii Bucureşti şi ai Universităţii Politehnice, sub coordonarea Agenţiei Spaţiale Române.

Oficialii de aici i-au cooptat pe studenţi pentru realizarea unui experiment care să măsoare fluxul de micrometeoriţi - „particule mici de praf, de ordinul micronilor, care, fiind pe orbită, se mişcă cu 8-10 kilometri pe secundă şi, de obicei, provoacă pagube" -, apoi experimentul a devenit parte a proiectului Goliat, îşi aminteşte Truşculescu.

În aşteptarea lansatorului Vega

În prezent, satelitul care cântăreşte un kilogram şi are forma unui cub cu latura de 10 centimetri îşi aşteaptă lansarea cu racheta Vega a Agenţiei Spaţiale Europene, al cărei prim zbor a fost amânat până la finalul anului 2010.

Preşedintele Agenţiei Spaţiale Române explică însă că Goliat a fost realizat după standarde americane, în timp ce ESEO şi ESMO sunt proiecte realizate de ESA în cooperare cu diverşi parteneri, misiuni spaţiale tip, care sunt „de 10, 15 ori mai ieftine decât cele normale".

Chiar dacă nu a mai construit sateliţi până la Goliat, România a participat la programe spaţiale încă de acum 40 de ani. Au existat contribuţii româneşti la peste 30 de misiuni spaţiale ştiinţifice şi tehnologice. „A fost o participare destul de consistentă în programele ruseşti, care s-a oprit prin'85, '86", explică Marius Piso. După Revoluţie, s-a înfiinţat Agenţia Spaţială Română şi s-a „întors faţa"  către ESA şi americanii de la NASA.

Primul cosmonaut român

Naveta Soiuz-40, lansată în seara zilei de 14 mai 1981, de pe cosmodromul Baikonur din URSS, îi avea la bord pe rusul Leonid Popov şi pe românul Dumitru Prunariu (foto). Misiunea spaţială care a durat 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute a fost prima care a avut în echipaj şi un cosmonaut român.

Citiţi şi:

Primul român care a intrat în legătură radio cu un astronaut de pe Staţia Spaţială Internaţională

Exclusiv:Mâncare pentru cosmonauţi preparată la Facultatea Mecanică din Timişoara