Hollywood spune “nu” implanturilor mamare
0Un curent nou prinde din ce în ce mai mult teren la americani: naturaleţea. Operaţiile estetice care trasformă femeile reale în păpuşi Barbie nu mai sunt la modă, fapt dovedit şi de casa de producţie Disney Studio care a început castingul pentru filmul " Piratii din Caraibe 4". Anunţul pentru preselecţie a fost cât se poate de elocvent: "Trebuie să aveţi sâni naturali. Nu vă înscrieţi dacă aveţi silicoane", scrie cotidianul
Ba mai mult, emisiuni care aveau succes înainte, gen "Extreme Makeover", după care a fost creată şi producţia românească "Frumuseţe pe muchie de cuţit", au fost scoase din programul tv.
Totodată, statisticile arată că numărul operaţiilor estetice din SUA a scăzut de la 365.000 în 2008 la 312.000, anul trecut.
Nici vedetele nu s-au mai arătat încântate de implanturile mamare pe care şi le-au făcut. Victoria Beckham a decis cu ceva timp în urmă să-şi micşoreze mărimea bustului de la cupa D la B.
Chiar şi Sharon Osbourne, soţia renumitului cântăreţ Ozzy Osbourne, a declarat de curând: "Îmi doresc să nu-mi fi pus niciodată silicoane. E ca şi cum ai avea o saltea cu apă pe piept. Le urăsc. O să mi le scot şi pe voi pune la vânzare pe eBay".
Vezi FOTO cu Victoria Beckham inainte şi după ce şi-a mărit sânii