Copil-sclav vandut unor tigani pentru 1 milion de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Autoritatile sectorului 2 au gasit-o dupa ce fetita cersise patru ani in Bucuresti * Se pare ca familia ei si-a mai vandut doi copii

Primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, a dispus recent deschiderea unui dosar penal in legatura cu cazul unei fetite vandute de propria mama contra sumei de un milion de lei unei familii de tigani care a trimis copilul la cersit prin Bucuresti. In momentul gasirii ei de catre inspectorii Directiei de Protectie a Copilului sector 2, Cristina V.I., nascuta la 29.07.1995 si vanduta la varsta de patru ani, era singura la Depoul RATB Colentina intr-o stare deplorabila si avea muschii smulsi de pe gamba stanga, probabil ca urmare a unei lovituri foarte puternice. In plus, copilul are enurezis nocturn provenit de la experientele traumatizante pe care le-a trait de la varste fragede. Afland despre aceasta situatie, primarul Ontanu a decis internarea fetitei de urgenta intr-o institutie specializata si demararea demersurilor necesare pentru decaderea din drepturile parintesti a celor vinovati, precum si sesizarea Parchetului in legatura cu infractiunea de rele tratamente aplicate minorului. Din ancheta sociala a rezultat ca fetita s-a nascut in judetul Teleorman, comuna Izvoarele si este fiica lui Aron Mihalache si Tudora Iordan, care au trait in concubinaj. Ancheta a scos la iveala faptul ca Mihalache a recunoscut paternitatea copilului doar in momentul in care s-a ajuns la o forma de "intelegere" cu privire la vinderea minorei. Primarul sectorului 2 are indicii ca Tudora Iordan si-a mai vandut inca doi copii minori rezultati dintr-o alta relatie de concubinaj, aspect care urmeaza sa fie elucidat de organele de cercetare penala.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite