Doi de 10. Doi dintre tinerii care au luat 10 pe linie la BAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să facem cunoştinţă cu doi dintre tinerii care au obţinut 10 curat la examenul de Bacalaureat din acest an. O fată şi un băiat care cuceresc prin şarm şi inteligenţă. După reuşita de la Bac, Gianina Druţă, din Tecuci, şi Cristian Haba, din Iaşi, ar fi putut alege să studieze în străinătate, însă amândoi au vrut să rămână în ţară.

În forfota de la Cercul Militar Naţional, acolo unde, în urmă cu o săptămână, Ministerul Educaţiei i-a cadorisit pe cei 70 de „zecari" ai României cu diplome şi smart-phone-uri, Gianina se lasă purtată de mulţime spre sala de cocteiluri. Poartă cămaşă albă şi vestă gri, iar părul negru, uşor ondulat, şi l-a pieptănat cu cărare pe-o parte. Doar zâmbetul îi îndulceşte sobrietatea ţinutei. La fel e şi Cristian, care se află într-un grup de băieţi, colegi de-ai lui, veseli şi dezinvolţi în costumele lor de bărbaţi la care au asortat cravate cu noduri duble.

Au mers la pupitru, au ţinut discursuri, au dat mâna cu ministrul şi au zâmbit în faţa aparatului de fotografiat. Performanţa le-a adus o recunoaştere pe care unii dintre ei o resping, spunând că „10 la Bac nu e o realizare atât de importantă". E drept, aspiraţiile lor sunt mult mai înalte. Dar care să fie „reţeta" succesului lor? În ceea ce o priveşte pe Gianina, absolventă a Liceului Teoretic „Spiru Haret" din Tecuci, judeţul Galaţi, Bac-ul a reprezentat o „expresie a consecvenţei": să cauţi, să fii curios, să citeşti până la epuizare.

Reuşită fără meditaţii

„M-am pregătit nu doar pentru un examen, ci am încercat să-mi formez competenţele necesare la orice examen prin care voi trece de acum încolo." De altfel, Gianina e olimpică internaţională la limba şi literatura română. Şi nu a făcut niciodată meditaţii. Din toamnă, va studia, în paralel, la Facultatea de Litere şi la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai", din Cluj-Napoca. A ales să rămână în ţară pentru că a considerat că aşa e mai bine. „Sunt mult mai legată de realităţile româneşti", explică ea. Visează să lucreze în diplomaţie sau la catedră, în mediul universitar, şi speră, cândva, să şi călătorească.

Elevii premianţi alături de ministrul Daniel Funeriu şi invitaţii săi 



Admis peste hotare

Cristian, în schimb, şi-a încercat norocul la universităţile din străinătate, a fost admis la una dintre ele, dar în final a decis să rămână acasă. „Iniţial mi-am dorit să plec şi din acest motiv am aplicat la mai multe universităţi din Marea Britanie. Nu ştiam că universităţile britanice sunt mai reticente în a accepta elevi din România la secţia medicină", explică absolventul Colegiului Naţional „Emil Racoviţă" din Iaşi.

Cristian a fost admis la University of Edinburgh (aflată printre primele zece cele mai bune universităţi din Europa) pe specializarea „chimie medicală", însă el a dorit să facă „medicină generală", aşa că a ales, în cele din urmă, să meargă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" din Iaşi. „Puteam să studiez chimie medicală şi apoi să fac nişte ani suplimentari pentru medicină, dar am considerat că facultatea de medicină e prea lungă ca perioadă de studiu ca să încerc o astfel de variantă", spune Cristian. „Totodată cred că, măcar la nivel teoretic, cei care fac studiile în România sunt uneori mult mai bine pregătiţi decât dacă ar urma o facultate în străinătate."

Gata de Bac încă dintr-a XI-a

Cristian e olimpic la chimie. Pentru el, în clasa a XII-a, Bac‑ul nici măcar nu a fost o prioritate, ci s-a concentrat pe olimpiada naţională de chimie. Materia pe care o pregătea pentru olimpiadă era oricum la nivel de facultate. „Marele meu avantaj a fost că în cei patru ani de liceu am învăţat constant la majoritatea materiilor şi din acest motiv pregătirea pentru Bacalureat a fost mai mult o recapitulare. Le sunt recunoscător şi profesorilor care ne-au pregătit astfel încât aproape toţi am fi putut susţine examenul încă din clasa a XI-a."

Atât Cristian, cât şi Gianina spun că succesul lor e şi meritul familiei. „Părinţii m-au îndemnat să nu irosesc timpul. Nu m-au obligat să stau mereu cu capul în cărţi, dar m-au sfătuit ca de fiecare dată când mă relaxez să fac ceva util: să văd un film, să merg la un concert, să fac sport", spune Cristian, ai cărui părinţi sunt profesori universitari, la Iaşi. „Niciodată nu m-au presat să iau note bune", adaugă tânărul. Părinţii Gianinei - mama casnică, iar tatăl director administrativ al unei fabrici de confecţii - au fost mai severi în privinţa notelor. „Exigenţa lor mi-a ridicat standardele. Motto-ul nostru a fost întotdeauna «Ai carte, ai parte!»", spune Gianina. 

image

"În cei patru ani de liceu am învăţat constant la majoritatea materiilor şi din acest motiv pregătirea pentru Bac a fost mai mult o recapitulare.''
Cristian Haba premiant

Luni începe din nou Bac-ul

Peste 106.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris în cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului. Probele au loc în perioada 22 august - 2 septembrie, iar primele rezultate vor fi afişate pe 4 septembrie. Ministerul Educaţiei a anunţat că subiectele vor avea acelaşi grad de dificultate ca în vară, iar măsurile de securitate se vor menţine: „Nu trebuie să ne aşteptăm la nicio scădere a standardelor sau a vigilenţei în ceea ce priveşte sesiunea din toamnă a Bacalaureatului", a declarat Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei.  Sălile de examen vor fi dotate din nou cu camere de supraveghere, iar cei care fraudează Bacul riscă sancţiuni drastice. Cei care sunt prinşi că vor să copieze vor fi eliminaţi din concurs şi nu vor mai putea susţine examenul de maturitate mai devreme de două sesiuni.

Tel verde pentru nereguli

Orice neregulă din timpul examenului de Bac poate fi sesizată la Tel Verde 0800801100 (telefon gratuit), pus la dispoziţie de Ministerul Educaţiei, zilnic, între orele 9.00 şi 19.00. Părinţii sunt rugaţi să semnaleze orice situaţie în care se solicită bani pentru organizarea examenului sau pentru protocol.

Calendarul examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie

- 22-23 august - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
- 22-24 august - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
- 23-24 august - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
- 25-26 august - Evaluarea competenţelor digitale
- 29 august - Limba şi literatura română - probă scrisă
- 30 august - Limba şi literatura maternă - probă scrisă
- 31 august - Proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) - probă scrisă
- 2 septembrie - Proba la alegere a profilului şi specializării - proba scrisă
- 4 septembrie - Afişarea rezultatelor (până în orele 16.00) şi depunerea contestaţiilor ( între orele 16.00 şi 20.00)
- 7 septembrie - Afişarea rezultatelor finale

image
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite