Un nou studiu despre Alzheimer arată de ce progresează boala
0Într-un studiu publicat vineri se arată că conglomerate de proteine toxice, despre care se crede că sunt responsabile pentru declinul cognitiv asociat bolii Alzheimer, ajung în diferite zone ale creierului unde se acumulează de-a lungul timpului.
Noul studiu a fost publicat în jurnalul Science Advances şi ar putea schimba modul în car esunt realizate tratamentele împotriva acestei boli cumplite.
În fapt, este primul studiu care se bazează pe date rezultate din cercetări efectuate pe subiecţi umani pentru a cuantifica viteza proceselor moleculare ce conduc la această boală neurodegenerativă.
„Două elemente au făcut posibilă această lucrare. În primul rând, studiul datelor foarte detaliate rezultate din scanări PET (o metodă de examinare prin imagistică medicală, n.r.) şi a diferitelor seturi de date puse laolaltă, dar şi modelele matematice care au fost dezvoltate în ultimii zece ani”, a explicat pentru AFP Georg Meisl, chimist la Universitatea Cambridge şi unul dintre autorii principali ai articolului, potrivit Agerpres.
În cadrul cercetării s-a constatat faptul că proteina tau şi cea numită beta-amiloid se acumulează şi provoacă moartea celulelor cerebrale, precum o contracţie a creierului. În acest mod se ajunge la memoriei şi la incapacitatea de a îndeplini sarcinile de zi cu zi.
Totodată, o altă descoperire este referitoare la multiplicarea aglomerărilor de proteine - acestea se dublează în interval de 5 ani, cifră considerată „încurajatoare” de către Georg Meisl. Acesta a explicat faptul că astfel se arată că neuronii au capacitatea de a lupta contra acestor acumulări.
„Poate, dacă reuşim să îi îmbunătăţim puţin, putem întârzia semnificativ apariţia bolii grave”, a precizat Meisl.
Aceste aglomerări au o creştere exponenţială, fapt care explică „de ce durează atât de mult pentru ca boala să se dezvolte şi de ce starea persoanelor are tendinţa să se agraveze rapid”, potrivit lui specialistului.
„Sperăm că acest studiu şi altele vor permite orientarea dezvoltării unor viitoare tratamente care vizează proteina tau, astfel încât acestea să aibă mai multe şanse de a încetini boala şi de a ajuta persoanele afectate de demenţă”, a declarat Sara Imarisio de la Alzheimer's Research UK, citată într-un comunicat.