Pacientii cu suferinte psihice innebunesc cautandu-si loc de munca

"Subiectul piesei noastre se vrea o feerie/ Chiar daca ne vorbeste de trista nebunie/ E boala ce stiti bine c-a spart atatea oale/ La cei ce au probleme de sanatati mintale/ Pacatul insa-i altul, ca

"Subiectul piesei noastre se vrea o feerie/ Chiar daca ne vorbeste de trista nebunie/ E boala ce stiti bine c-a spart atatea oale/ La cei ce au probleme de sanatati mintale/ Pacatul insa-i altul, ca noi toti nu prea stim/ Ca unul cam din patru de asta suferim". Domnul T. isi scoate ochelarii si se duce sa vada daca i-a venit randul la calculator: vrea sa-si transcrie poeziile, pentru un concurs literar. In fisa medicala, scrie ca e suferind de tulburari afectiv-depresive. Asta nu pare sa-i afecteze cu nimic simtul umorului si placerea de a purta discutii elevate - cand are cu cine. Incaperile invecinate gem de lume: unii joaca sah, altii discuta, frunzaresc gazete sau isi sorb cafeaua. Cateva femei asteapta sa li se imparta pachete cu alimente. Majoritatea sunt tineri. Toti au probleme de sanatate mintala, dar nimic din comportamentul lor nu tradeaza asta. Ei frecventeaza centrul social al Fundatiei Estuar pentru un sfat, un curs de meserii, sau pur si simplu ca sa nu fie singuri. Doar trei din zece "diplomati" reusesc sa se angajeze "E un loc de refugiu pentru timpul meu liber excedentar", explica domnul T. "De fapt, nu excedentar. Tot timpul meu e liber". Domnul T., fost inginer, frecventeaza centrul social de 7 ani, de cand s-a pensionat. Nu-i place sa vorbeasca despre necazurile care i-au declansat boala. Atata spune: ca Estuarul i-a oferit temporar adapost cand si-a pierdut casa si ca este redactor-sef al revistei editate de fundatie. Publicatie care a luat locul II in Europa la categoria ei de interes. Spera sa-si poata publica poeziile, ca sa-si mai carpeasca, din drepturile de autor, pensia de un milion si jumatate. Isi deplange colegii de suferinta mai tineri, care au prea putine sanse sa-si gaseasca un loc de munca. Din 10 persoane care au facut cursuri gratuite de ospatar-bucatar si au luat diplome recunoscute de Ministerul Muncii, doar 3 au reusit sa se angajeze. "Trebuie sa ne complacem in rolul de cersetori sociali si sa traim din pomana statului". Culmea, statul investeste foarte mult in tratamentul medical. Iar sub tratament, crizele scad in frecventa si intensitate, permitandu-i pacientului sa duca o viata normala. Desi o profesoara ar accepta sa lucreze si ca femeie de serviciu Patronii se sperie de fisa medicala In piesa de teatru "Sperante desarte", conceputa si jucata pe o scena adevarata de beneneficiarii Fundatiei Estuar, Monica, cu diagnostic sindrom discordant, adica schizofrenie, a jucat rolul Societatii. Cand personajul suferind de "o boala fara vindecare" vine sa ia o aprobare, Societatea il trimite intr-o mie de locuri, ii inchide usa-n nas pentru ca "s-a terminat programul", sau il respinge pentru ca n-are dosarul complet. In fine, cand omul face rost de toate hartiile necesare, Societatea ii rade in nas: "Imi pare rau, dar s-au schimbat legile. Trebuie sa mergeti sa luati alte aprobari". De unde replica bolnavului: "Uite, domnule, cum poate innebuni omul". Monica, absolventa de filologie, are aproape 1,4 milioane lei pensie, datorii la intretinere de 25 de milioane si da meditatii la romana si franceza ca sa o duca de pe-o zi pe alta. De catva timp, incearca zadarnic sa intre in audienta la Primaria sectorului 3, cu un memoriu in care se plange de sicanele administratorului de bloc si de faptul ca nu primeste compensari la energie termica. Acum 20 de ani, cand i s-a declansat boala, pe fond de stres si neintelegeri in familie, sotul a dus-o direct la spitalul 9. Si-a pierdut serviciul, a divortat, au urmat ani de internari si tratamente pentru ea si pentru mama, bolnava de cancer. Scrie poezie ("Trec prin mine orele precum oasele") si cauta un loc de munca cu program redus, cum i-a recomandat medicul. N-ar face mofturi la nimic - a lucrat un an ca femeie se serviciu - dar angajatorii se sperie de fisa medicala. Anual, din cei peste 150 de beneficiari care freventeaza centrul social din Bucuresti, doar 10-15 isi gasesc serviciu, spune doctorul Florjan Coleci. Lucrurile sunt cu atat mai dramatice cu cat mai bine de jumatate din beneficiarii Estuar au varste intre 25 si 35 de ani. Majoritatea sunt priviti cu suspiciune cand li se afla natura bolii. Cei care primesc pensii pentru gradul II de handicap sau ajutor social trebuie sa renunte la acest venit mic, dar sigur, daca vor sa se angajeze. Insa riscul e mare: cati au norocul sa gaseasca un loc de munca permanent? "Se lucreaza la o strategie nationala in ceea ce priveste accesul la munca a persoanelor cu handicap", spune doctorul Coleci. Pacientii de la Estuar nu-si fac mari iluzii cu sprijinul din partea autoritatilor. Doar nebunii incurabili mai cred in astfel de promisiuni electorale.