Cum se formează calculii renali

Formaţiunile solide care se formează uneori în rinichi, cunoscute popular ca pietre şi medical ca litiază renală, calculi sau nefrolitiază, sunt acumulări de săruri minerale care pot ajunge la dimensiunea unei mingi de golf. În funcţie de compoziţie, există patru tipuri de calculi:

-calculii din calciu pot fi formaţi din oxalaţi de calciu, din fosfaţi de calciu sau dintr-o combinaţie  a celor două. Sunt cei mai frecvenţi, însumând între 75 şi 85 la sută din totalul cazurilor. Creşterea concentraţiei de calciu în urină poate fi consecinţa deshidratării, aportului prea mare de vitamina D, unor boli precum cele renale (acidoză tubulară renală), hiperparatiroidiei (hormonii secretaţi de paratiroide reglează metabolismul calciului) sau cancerului şi medicamentelor de tipul diureticelor, antiacidelor şi steroizilor.

-calculii din struvit sunt următorii ca frecvenţă (cam 10-15 la sută din totalul cazurilor). Ei se formează din magneziu şi din amoniac, în urma unor infecţii bacteriene ale tractului urinar. Bacteriile produc enzime care favorizează formarea cristalelor în rinichi. Şi cum infecţiile urinare sunt mai frecvente la femei, se explică de ce acest tip de calculi afectează mai mult sexul feminin. Problema este că pot ajunge la dimensiuni mari şi pot provoca dureri puternice.

-calculii din acid uric, un produs secundar al metabolismului proteic, sunt consecinţa pH-ului acid al urinei. Alimentaţia bogată în proteine este un factor favorizant.

-calculii din cistină, un aminoacid care poate exista în concentraţii mari în urină, sunt o formă mai puţin întâlnită de calculi. Doar 1-2 la sută din cei afectaţi de litiază renală au astfel de pietre. Ele se formează la persoanele cu o boală genetică numită cistinurie, ce determină secreţia în exces a acestui aminoacid. Cistinuria este ereditară.

Grăsimea în exces, un factor de risc

Când calculul migrează din rinichi spre vezica urinară, poate da dureri sfâşietoare

Deşi alimentaţia în sine nu reprezintă un factor de risc pentru apariţia pietrelor la rinichi, ea joacă un rol important în acest mecanism. De exemplu, aportul prea mare de sodiu este un factor favorizant al pietrelor la rinichi.

Specialiştii au descoperit că şi kilogramele în exces pot duce la apariţia calculilor. Persoanele obeze au un risc de două ori mai mare de a face litiază renală, după cum au constatat, în urma unui studiu, cercetătorii de la Universitatea „John Hopkins" din SUA. Se pare că ţesutul adipos declanşează în organism o serie de reacţii care cresc concentraţia de acid uric din urină.

Teoria «calciului»,  falsă

Majoritatea oamenilor care fac pietre la rinichi au o predispoziţie genetică pentru această suferinţă. Însă la aceasta se adaugă de obicei şi alte cauze. Multă vreme s-a crezut că alimentaţia bogată în calciu se află la originea formării calculilor. Urologii americani de la Facultatea de Medicină a Universităţii „Wisconsin" au contrazis însă această teorie după un experiment în care au administrat suplimente cu calciu, respectiv lactate în cantitate mare, unor persoane cu predispoziţie la calculi.

În urma testului, voluntarii nu au făcut pietre la rinichi şi, mai mult, con­centraţia de oxalaţi de calciu din urină a scăzut. „Acest studiu a răsturnat recomandările noastre cu privire la evitarea alimentelor cu calciu de către  persoanele cu predispoziţie la calculi", spune Kristina Penniston, unul dintre cercetători. Alte studii au arătat că dieta săracă în acest mineral este chiar un factor de risc pentru calculi. Cea mai sănătoasă opţiune este să ne asigurăm un aport moderat de calciu.

Şi copiii pot face pietre

Studiile internaţionale au semnalat un fenomen alarmant: tot mai mulţi copii fac pietre la rinichi. În spitalele din SUA, numărul copiilor diagnosticaţi cu calculi renali a crescut de cinci ori în ultimii zece ani. În România, nu există statistici de acest fel, însă tendinţa pare a fi globală.

Specialiştii susţin că de vină pentru acest fenomen sunt alimentele fast-food, cele procesate şi semipreparatele pe care le mănâncă tot mai des cei mici şi care conţin prea multă sare. „Problema cu aceşti calculi este că ei nu apar doar o dată în viaţă. Riscul de a dezvolta o altă piatră la rinichi ulterior este mare", spune profesorul pediatru specializat în nefrologie Dawn Milliner, de la Clinica „Mayo" din SUA.

Ce rol joacă apa în apariţia lor

În topul cauzelor care duc la formarea calculilor renali, specialiştii pun aportul insuficient de lichide. În mod normal, urina conţine anumite substanţe care împiedică acumularea cristalelor în rinichi.

Însă dacă nu bem lichide pe cât de mult ar trebui, nu producem suficientă urină pentru a preveni apariţia calculilor. S-a mai observat că persoanele care locuiesc în zone calde au o predispoziţie la calculi renali, pentru că elimină mai multă apă prin transpiraţie şi produc mai puţină urină, deci mai concentrată în mineralele care favorizează calculii.

Ştiai că...

... aproximativ 10 la sută din oameni fac, de-a lungul vieţii, pietre la rinichi de dimensiuni mai mari sau mai mici?

... de trei ori mai mulţi bărbaţi decât femei dezvoltă pietre la rinichi?

... suplimentele de vitamina C în exces pot favoriza formarea calculilor? Acestea determină o creştere a nivelului de oxalaţi în urină.

Specialistul nostru
Prof. dr. Dan Mischianu

şeful Clinicii de Urologie
a Spitalului Militar Central din Bucureşti


Prezenţa calculilor la nivelul tractului urinar devine simptomatică atunci când aceştia blochează parţial sau complet calea urinară. Migrarea unui calcul din rinichi până la vezica urinară presupune străbaterea unui conduct lung (ureterul) de aproximativ 24-28 cm şi gros de aproximativ 8-9 mm.

În funcţie de dimensiunile pietrei, ea poate străbate facil sau, din contră, dificil ureterul. În cea de-a doua situaţie, poate provoca mici sângerări în urină, durere, uneori greaţă şi vomă sau se poate bloca la nivelul acestuia, necesitând intervenţia urologului.

Blocarea completă a unui rinichi, situaţie numită „blocaj renal", poate duce, în timp, la pierderea completă a funcţiei acestuia sau, şi mai grav, la infectarea urinei care stagnează. Infecţia se poate răspândi în organism şi poate duce la septicemie. Fără o intervenţie rapidă, ea poate fi fatală.

Cauză

Sedentarismul poate creşte nivelul calciului urinar, favorizând astfel calculii.

Metode prin care poţi scăpa de pietre

Apa este utilă atât pentru a preveni formarea pietrelor, cât şi pentru a le elimina 

Calculii renali dau simptome doar atunci când se desprind din rinichi şi încep să se deplaseze prin tractul urinar. Abia cu această ocazie sunt depistaţi. Durerea pe care o provoacă, numită colică renală, este atât de puternică, încât a fost comparată cu cea din timpul naşterii.

Ea debutează în spate sau pe laterală, chiar sub ultimele coaste şi este confundată frecvent cu lombosciatica. Apoi, când piatra părăseşte rinichiul şi coboară prin ureter, durerea iradiază spre zona abdominală inferioară şi spre organele genitale.

Când trebuie scoase chirurgical

Din fericire, majoritatea pietrelor mici (până la 5 mm în diametru) se elimină fără tratament, consumând o cantitate mare de lichide, de până la trei litri pe zi (cu condiţia ca persoana să nu fie hipertensivă). Consumul de lichide în cantitate mare este indicat însă doar atunci când nu există durere.

În crizele dureroase, este recomandat un consum redus, pentru că, în cantitate excesivă, lichidele pot accentua simptomele. Intervenţia chirurgicală se impune atunci când piatra care a migrat din rinichi nu se elimină după câteva zile şi durerile sunt severe, când blochează jetul urinar (dând senzaţie permanentă de urinare) şi în special când cauzează infecţii (manifestate prin febră şi frisoane).

Ce soluţii există

La operaţia clasică există şi alternativa laparoscopică, ce are avantajul unei convalescenţe mai scurte şi al unor cicatrice mai mici. O altă operaţie de o amploare mai mică decât cea clasică este nefrolitotomia percutanată. Ea se realizează prin introducerea în rinichi, prin spate, a unui instrument numit nefroscop, cu care se sparge şi se extrage piatra. Fără niciun fel de incizie, calculii se pot scoate cu ajutorul ureteroscopiei: piatra este extrasă prin uretră cu un aparat numit ureteroscop.

Litotriţia, pentru pietre de maximum 2 cm

Mult mai populară decât intervenţia cu bisturiul a devenit în ultima vreme litotriţia extracorporeală. Cu ajutorul acestei proceduri, piatra poate fi spartă folosind un fascicul cu unde de şoc generat de un aparat care se află în contact cu pielea. Litotriţia nu afectează ţesuturile din jurul calculului, nu necesită internare şi nici recuperare îndelungată.

Fragmentele mici de pietre rezultate pot genera durere în timpul eliminării prin căile urinare. Ele trebuie recuperate pentru analiza compoziţiei chimice. Aparatele de ultimă generaţie nu necesită anes­tezie la efectuarea procedurii. Nu oricine poate apela însă la litotriţie. Ea este indicată doar pentru calculii cu un diametru de cel mult doi centimetri.

Medicamente care combat recidivele

Persoanele care au o predispoziţie pentru calculi renali şi la care modificarea dietei nu este eficientă în prevenirea recidivelor trebuie să urmeze anumite tratamente. Acestea se prescriu în funcţie de tipul de pietre pe care le-au făcut anterior.

Astfel, pentru cele din calciu sunt indicate tiazidele, citratul de potasiu sau de sodiu şi ortofosfatul, pentru cele din acid uric se prescriu citrat de potasiu şi bicarbonat de sodiu, pentru cele din cistină sunt indicate acelaşi citrat de potasiu, penicilamina, tiopronina şi captoprilul, iar pentru cele din struvit se recomandă inhibitori de urează.

Tipul de calcul dictează regimul

După îndepărtarea sau după eliminarea unui calcul, dacă acesta a putut fi păstrat, este important să fie analizat în laborator pentru a-i determina compoziţia.

În funcţie de ea se recomandă un anumit regim alimentar care să prevină recurenţele. Dacă piatra era formată din oxalaţi, se recomandă evitarea alimentelor care-i conţin: spanac, mazăre, fasole, conopidă, nuci, usturoi, ţelină, ceapă, cafea şi ciocolată.

De asemenea, suplimentele alimentare cu vitamina D nu ar trebui luate fără a consulta medicul în prealabil. Dacă piatra este formată din acid uric, se indică precauţie la proteine. Indiferent de tipul de calcul, trebuie redus, de asemenea, aportul de sare, căci aceasta creşte cantitatea de calciu excretată în urină.

Ce lichide ajută rinichii

Consumul unei cantităţi de minimum doi litri de apă în acest anotimp şi a doi litri şi jumătate vara previne formarea calculilor din calciu şi din acid uric. Compoziţia minerală a apei este importantă. Potrivit unor studii, apa dură de robinet creşte cu 50 la sută concentraţia de calciu din urină, în comparaţie cu cea îmbuteliată.

Dintre apele minerale, cele mai indicate sunt acelea care au o concentraţie mare de calciu şi de magneziu, pentru că cele două minerale împiedică formarea pietrelor din calciu şi din acid uric. De asemenea, sucurile naturale de citrice sunt foarte bune pentru că stimulează secreţia de citraţi, substanţe care împiedică formarea calculilor din calciu.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra Constantina

medic de familie
competenţă în apifitoterapie
reflexoterapeut

În tratamentul calculilor renali, se pot folosi plante cu acţiune diuretică, antiseptică, antiinflamatoare şi antispastică la nivelul căilor urinare. Astfel, măceşul are rol antiinflamator, diuretic şi de dizolvare a calculilor, zămoşiţa elimină nisipul şi calculii mici şi are efect antiinflamator, mesteacănul este foarte eficient în eliminarea apei şi excesului de acid uric, iar urzica moartă şi coada-calului sunt bune diuretice.

Este indicată folosirea acestor plante în amestec, sub formă de infuzie sau de decoct, într-o cantitate de trei-patru căni pe zi. Un alt amestec ce favorizează eliminarea calculilor urinari este cel din seminţe de anason, seminţe de pătrunjel, traista-ciobanului, frunze de strugurii-ursului, rădăcini de leuştean, rădăcini de păpădie, troscot şi din rădăcini de pir.

La spital

Uneori, este necesară hidratarea intravenoasă pentru eliminarea unei pietre.