-fii conştient că vrei cu adevărat să scapi de kg acumulate, să te simţi bine în propriul corp

 -mănâncă mai puţin, dar mai calitativ din punct de vedere nutritiv, redu caloriile „goale”
 
 -încearcă să ai 3 mese principale şi 2 gustări, de preferat la aceleaşi ore
 
 -elimină mâncarea din comerţ (fast-food, patiserie, dulciuri), ca şi băuturile aditivate
 
 -redu cantitatea de pâine (3 felii/zi, de secară), de cartofi, orez, paste (1 porţie din fiecare pe săptămâna)
 
 -redu cantitatea de alcool (3-4 pahare vin alb pe săptămână), de sare, elimină zahărul
 
 -începe ziua cu 1 pahar mare apă (de preferat călduţă) în care ai stors zeamă de la 1 lămâie, după care timp de 30 min nu se mănâncă nimic; repetă seara, înainte de culcare

Micul dejun se serveşte maxim până la ora 9, va conţine 1 felie pâine secară, 1 felie brânză slabă/sau 1 ou fiert moale sau în apa (3 ouă de ţară pe săptămână)/sau sandwich cu somon, ton, sardină; 3-4 măsline; 1 ardei gras , 1 roşie, 1 castravete etc.
 
După masă, la aprox 30- min,  se bea 1 cană de ceai alb/verde/oolong/ (neîndulcit)
 
Prânzul se ia până în ora 15, constă dintr-o supă/ciorbă legume + 1 salată mare asortată; sau piept pui/curcan la cuptor sau la grătar + 1 salată varză; sau salată asortată (salată verde, roşii, ardei gras, castraveţi) cu piept de pui sau file somon; sau piure de spanac/ştevie; nu se serveşte nimic dulce
 
După masă, la aprox 30- min,  se bea 1 cană de ceai alb/verde/oolong/ (neîndulcit)

Cina se serveşte, dacă este posibil, până la ora 19-20 şi constă dintr-o salată asortată cu seminţe de dovleac/cânepă/susan/pin/; sau piept pui/curcan/peşte la grătar (dacă nu am servit la prânz); sau mix de legume la grătar

Seara se bea 1 cană de ceai soc, neîndulcit

Gustările se vor lua între 10-11 şi 16-17 şi constau într-un fruct (la alegere), fructe deshidratate (afine, merişoare, stafide, goji), câteva fructe oleaginoase (nuci, migdale, caju, alune pădure); un pumn de seminţe neprăjite şi nesărate (de dovlec, în, susan, cânepă, kia) ; 1 pahar iaurt natural/sana/chefir/; 1 pahar cu suc orz verde, suc morcov, suc pătrunjel, suc ţelină, suc spanac, suc varză.
 
După gustări se bea 1 cana de ceai alb/verde/oolong/ (neîndulcit), dar nu mai târziu de ora 16.
 
Renunţaţi la ciugulelile între mese, fără pop-corn, cipsuri, snacksuri, covrigei, prăjiturele, etc.

 Este de preferat să consumaţi fructele ca atare, şi nu sub formă de sucuri
 
 Alături de această dietă, este important:
 
 -mâncaţi în linişte, mestecaţi bine alimentele
 
 -ridicaţi-vă de la masă până la apariţia senzaţiei de saţietate
 
 -reduceţi porţiile
 
 -să ne hidratam cel puţin 2 l/zi; apa, apa cu lămâie, ceai (verde, alb, oolong, sunătoare, şoc, frunze mestecan, coada-calului, hibiscus, senna, sulfină, ortosiphon)
 
 -să încercăm să facem mişcare cel puţin 30 min/zi
 
 -respectaţi-vă orele de somn (7-8 ore/nopate, foarte important somnul între orele 22-02)

-să efectuăm 10-14 sedinţe de masaj terapeutic, reflexoterapie, drenaj limfatic, care ne ajută cu adevărat în lupta cu kg, ne îmbunătăţesc digestia, ne accelerează metabolsimul, elimină surplusul de apă şi toxine, ne echilibrează din punct vedere psihic şi emoţional

Tratamentul naturist vizează arderea caloriilor, diminuarea absorbţiei grăsimilor şi mobilizarea celor din depozite, îmbunătăţirea digestiei, metabolismului, circulaţiei, diminuarea senzaţiei de foame şi a nevoii de dulce, cu păstrarea masei musculare, a  tonsului muscular şi a fermităţii pielii:

-extracte de alge-fucus, chlorella

-extract din fructe de soc

-suc de aloe, de orz verde

-fibre solubile - FOS (fructooligozaharide ) şi chitosan

-extract  de portocal amar, de şofran, de resveratrol, de măceşe, de afine, de catină

-extract de Hoodia gordoni, de Garcinia cambogi, de Accacia, de gymnema sylvestre

-ulei esenţial de portocal, lămâie, mentă, scorţişoară, mandarine

-extract de Rhodiola rosea, lavandă

Această nu este o dietă, nu este neapărat un program de slăbire, ci este parte a unui program de alimentaţie sănătoasă, de refacerea echilibrului la nivel intestinal, de eliminare a toxinelor şi radicalilor liberi acumulaţi în această perioadă de excese.
 
Este recomandabil să vă efectuaţi înainte o evaluarea a stării de sănătate la un medic apifitoterapeut, un test de biorezonanţă, un examen iridologic; apoi medicul va stabili cea mai bună terapie pt dumneavoastră, cu efecte vizibile şi fără reacţii adverse.

Cabinet consultanţă naturopată