Alimente care te scapă de stres. Ce să introducem în dieta zilnică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afinele ne ţin tineri şi calmi
Afinele ne ţin tineri şi calmi

Cum nu putem scăpa de stres, e bine să învăţăm să convieţuim cu el şi să aplicăm metode pentru a-l reduce. Anumite alimente ne pot ajuta să facem acest lucru

Ciocolata neagră poate fi una dintre opţiunile prin care putem reduce stresul şi anxietatea. O bucăţică îngurgitată atunci când simţim că nervii urcă la cer poate face minuni. Antioxidanţii pe care îi conţine ciocolata neagră diminuează presiunea sângelui, acest aliment fiind practic singurul ne dă senzaţia de euforie, potrivit cnn.com.

Iaurtul conţine probiotice care combat stresul şi, totodată, calmează stomacul cu probleme, iar laptele cu adaos de vitamina D îmbunătăţeşte buna dispoziţie. Laptele este un aliment cunoscut şi pentru acţiunea sa de diminuare a atacurilor de panică.

Carnea de curcan conţine o substanţă numită triptofan – un aminoacid esenţial – care nu poate fi produsă de organism şi trebuie introdusă prin dietă. Acest aminoacid are pe de o parte un efect de inducere a somnolenţei, de calmare a organismului, dar, pe de altă parte produce serotonina, un hormon responsabil cu buna dispoziţie.

Fructele de caju conţin zinc care contribuie la reducerea stărilor anxioase, iar seminţele de dovleac, la fel ca şi cele de floarea-soarelui, conţin magneziu despre care se ştie că diminuează depresia, oboseala şi iritabilitatea – toate fiind efecte secundare ale stresului.

Afinele conţin cantităţi importante de antioxidanţi care pe lângă faptul că previn îmbătrânirea celulelor ajută organimul să reziste factorilor stresanţi din mediu.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite