Preşedintele, deasupra tuturor
0Autoritarismul regimului Băsescu s-a accentuat în al doilea mandat prin poziţiile sale ilegitime constituţional în adoptarea unor responsabilităţi economico-financiare însuşite ulterior, într-o postură asumat subalternă, de guvernele conduse de premierul Emil Boc.
Şeful statului apelează la un tip de populism cu priză la păturile sociale afectate de deteriorarea condiţiilor de trai, cu o cultură democratică debilă şi, ca atare, sensibile la mesianismul dlui Băsescu privind modernizarea statului. În reformarea acestuia se apelează la o justiţie personalizată şi oarecum autonomă, în condiţiile în care liderul de la Cotroceni se află în conflict deschis cu CSM şi polemizează cu recomandări ale Curţii Constituţionale. Dinamitând încrederea publică în instituţiile statului şi, în general, în ideea de politică, autoritarismul preşedintelui Băsescu a creat dezechilibre şi tensiuni aducătoare de conflicte, împărţiri spontane în „buni" şi „răi", sciziuni, polarizări în interiorul unor entităţi până atunci omogene.
În întreg primul său mandat, şeful statului a cerut obsesiv anticiparea alegerilor şi l-a supus unor atacuri virulente pe primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, fost copreşedinte al Alianţei D.A. Prezidenţializând actul guvernării prin subordonarea PDL, dl Băsescu a continuat luarea în deriziune a tuturor oponenţilor politici, depăşind însă registrul unor joase schimburi verbale şi trecând la ridiculizarea practică a Opoziţiei. Astfel, pe durata mandatelor E. Boc, peste 80% din proiectele legislative au fost votate ocolind Opoziţia, prin OUG sau asumări ale răspunderii. Alte proiecte legislative (Legea pensiilor şi, cu câteva zile în urmă, ordonanţa privind recalcularea pensiilor militarilor) au trecut prin Camera Deputaţilor printr-o fraudare la lumina zilei a voturilor.
Deasupra tuturor, preşedintele Băsescu îşi demonstrează abilităţile de ager demagog şi as al combinaţiilor politice, lansând pe piaţă maşinării infernale al căror unic sens raţional detectabil este beţia prafului de puşcă amestecată cu meschine calcule electorale. Ultimul său exploziv, acela cu reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, are un focos naţionalist ce tocmai a zdruncinat coaliţia majoritară şi poate duce la exact acea instabilitate politică pe care dl Băsescu a plasat-o imediat între ţintele „iresponsabilei" şi „imaturei" Opoziţii. În linia autoritarismului consacrat, Traian Băsescu a dat şi explicaţia acestei detonări: „Pentru că aşa vreau eu".