Grecia suntem şi noi

Credeam că mai multă Europă în România îi va elimina de la sine pe «băieţi deştepţi».Avem şi noi nevoie, ca şi grecii, de un plan de «salvare».

„Salvarea Greciei". Aşa s-a spus după ce miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit asupra noului pachet financiar. Este, desigur, o exagerare - dacă se salvează cineva de pe urma ajutorului de 130 de miliarde de euro şi a reducerii cu peste 50% a valorii titlurilor datoriei Greciei, aceia sunt, deocamdată, creditorii.

Cu grecii, mai vedem. Lor nu li se oferă acum un alt „remediu" în afara austerităţii. Chiar dacă voci autorizate, din ce în ce mai numeroase, afirmă că prea multă austeritate va inhiba creşterea economică. Şi fără creştere, de unde să fie daţi banii înapoi? La celălalt capăt al Europei, Portugalia a aplicat, disciplinată, reţeta UE-FMI. Şi? În mai anul trecut, raportul datorie/PIB era de 107%. Până la anul este de aşteptat să crească la 118%. Şansele de a da banii înapoi se reduc în loc să crească.

Revenind la Grecia, ei îi lipseşte perspectiva unui salt de competitivitate. Iar ţara este ilustrarea cea mai bună a unui întreg eşec regional. Ne aflăm într-o regiune în care statele sunt luate prizoniere de reţele corupte şi rapace ale elitelor politice şi economice. Este valabil pentru membrii din zonă ai Uniunii Europene şi cu atât mai mult pentru Balcanii „ceilalţi", neintegraţi. Şi, în doze diferite, pentru întreg Estul şi Centrul Europei.

Dintre toţi, Grecia a avut doar „şansa istorică" de a adera devreme la Comunitatea Economică Europeană, în 1981. Dar ce s-ar fi putut întâmpla cu noi, dacă nu ne-ar fi fost impus comunismul şi am fi rămas, precum Finlanda, o ţară vecină URSS, neutră şi cu un sistem ne-comunist? Am fi aderat şi noi la CEE/UE, probabil la puţin timp după prăbuşirea imperiului sovietic şi am fi trecut şi noi la euro, cam odată cu grecii.

Nu avem niciun motiv să nu credem că elitele noastre politice s-ar fi comportat altfel decât cele de la Atena. Tentaţia de a te împrumuta ieftin, mascând slăbiciunile economiei locale cu ratingul Germaniei, ar fi fost prea mare pentru nişte politicieni dornici de a cumpăra voturile populaţiei. Norocul nostru, dacă se poate spune aşa, este că am ajuns prea târziu în Europa.

Dar ceea ce este Grecia din punctul de vedere al finanţelor publice este România la capitolul capacitate administrativă. Neputinţa cronică de a absorbi fondurile europene şi desele întreruperi de plăţi pentru puţinele deja adjudecate sunt cei mai buni indicatori ai unui alt tip de faliment. Acum un deceniu, credeam că „mai multă Europă" în România îi va elimina de la sine pe „băieţi deştepţi" din politică, economie şi administraţie. Am fost prea optimişti.

Avem şi noi nevoie, ca şi grecii, de un plan de „salvare". Iar acesta trebuie să înceapă cu răsturnarea grupurilor dominatoare care au făcut din România o ţară ocupată de români. Altfel, degeaba ne chinuim cu austeritatea!

Ovidiu Nahoi este senior editor ''Adevărul''