… Dar Opoziţia?

Polarizarea are efecte devastatoare asupra coeziunii naţionale.

Un coleg de la revista „Forbes" mă întreba zilele trecute: cum am putea, fiecare dintre noi, individ, investitor, om de afaceri mare sau mic, să ne ferim de efectele negative produse de actuala situaţie politică? Recunosc, în momentul acela mi-a stat în gât cafeaua pe care o sorbeam la barul din sediul ziarului „Adevărul". Discutam despre probabilitatea ca Guvernul Boc să cadă. Îi spuneam colegului că asta nu va însemna o creştere a optimismului pe pieţe, dacă nu se va constitui repede o majoritate solidă, pe un program coerent. Ştiu că proasta guvernare loveşte fix în buzunarul fiecăruia, dar nu-mi stătea gândul la soluţii individuale. De aceea, întrebarea m-a descumpănit - se vede treaba că cei de la „Forbes" sunt mai pragmatici. Am căutat un răspuns şi cred că merită să vi-l propun şi dumneavoastră.

Pot exista nenumărate variante personale de salvare, depinde de situaţie. Dar taxele cresc pentru toţi, salariile scad, la fel şi profiturile, slujbele se desfiinţează. Acest tsunami ne bagă pe toţi la fundul apei. Problema este cum să împărţim povara ieşirii din criză.

Pe de o parte, trebuie să evităm accentuarea polarizării sociale - şi aici, măsurile asumate de preşedintele Băsescu sunt criticabile, tocmai fiindcă lovesc în cei mai nevoiaşi. Polarizarea are efecte devastatoare asupra coeziunii naţionale şi a motivaţiei muncii. Îi doare pe săraci şi îi costă pe bogaţi, care se vor înconjura de mai mulţi bodyguarzi şi de ziduri mai groase. Ca să nu mai vorbim de riscuri precum mişcări de stradă, afirmarea grupurilor contestatare violente şi a soluţiilor extremiste. Pe de altă parte, trebuie stimulat mediul economic să investească în crearea de locuri de muncă, în producţie. Numai reducerea fiscalităţii sau modificarea Codului Muncii în avantajul angajatorului nu sunt de ajuns. E nevoie şi de o politică de reindustrializare a României, asumată de partenerii sociali, de patronate şi de sindicate. Aici e marea provocare: de a găsi echilibrul între cele două tendinţe, prin încheierea unui nou contract între guvernanţi şi guvernaţi, un act refondator al democraţiei româneşti. Soluţia e politică, nu individuală.

L-am văzut zilele trecute pe liderul PSD, Victor Ponta, rupând violent relaţia cu FMI. În timp ce PNL se mulţumeşte cu baletul lui Antonescu, social-democraţii joacă tare, atrăgând nemulţumiţi de tot felul. Politic, e o lovitură, dar România are nevoie de mai mult. Eşecul actualei formule guvernamentale e clar, dar tot nu a apărut o alternativă capabilă să readucă speranţă. Iar Opoziţia nici nu pare interesată să o ofere, limitându-se la jocul speculativ pe greşeala adversarului. O fi asta o bună strategie de supravieţuire individuală. Dar nu e o soluţie împotriva crizei!

"Nu a apărut o alternativă capabilă să readucă speranţă."